Potrivit instituției, fostul conducător al Băncii de Economii este vizat într-un dosar de spălare de bani. Reținerea a fost aplicată pentru 72 de ore.
Această reținere are loc în ajunul pronunțării unei decizii judecătorești pe cazul său. Astfel, joi, 30 iulie, Judecătoria Chișinău urmează să ia o decizie în privința lui Gacichevici.
Menționăm că, Grigore Gacichevici și alți patru membri ai Comitetului de Creditare al BEM sunt acuzați de încălcarea regulilor de creditare și a politicilor de acordare a împrumuturilor și anume: au acordat credite neperformante mai multor agenți economici. Ceilalți patru vizați sunt: Ana Vitiu, Alexandr Mișov, Mihail Bejenari și Leonid Belibov.

