Evenimentul a avut loc sâmbătă, 31 octombrie 2026, în localitatea Giurgiulești, Protopopiatul Cahul.
În cuvântul rostit după slujba de sfințire, Înaltpreasfințitul Părinte Casian a explicat semnificația, simbolistica și importanța consacrării unui locaș de cult, evidențiind profunzimea sensurilor sale teologice.
„Biserica este locuința lui Dumnezeu cu oamenii pe pământ, poarta cerului și cerul de pe pământ. Atunci când intrăm în biserică, pășim într-un spațiu al întâlnirii cu Dumnezeu, în care ne împărtășim de harul Său și trăim comuniunea cu El. Biserica este poarta cerului, ușa cea cerească, evocată în simbolismul Vechiului Testament, fiind locul în care pregustăm încă din această viață bucuria Împărăției lui Dumnezeu”, a arătat Înaltpreasfinția Sa.
După săvârșirea slujbei de sfințire, cei doi ierarhi, înconjurați de soborul de preoți și în prezența numeroșilor credincioși, au oficiat Sfânta Liturghie în biserica nou sfințită.

În cuvântul de învățătură rostit la Sfânta Liturghie, preasfințitul Părinte Veniamin a evidențiat dragostea omului față de aproapele său, sensibilitatea față de suferința celui aflat în nevoie, smerenia și credința puternică în Mântuitorul Iisus Hristos.
„Astăzi, prin slujba de sfințire, acest locaș devine spațiu al sălășluirii lui Dumnezeu, poartă a Împărăției cerurilor și laborator al învierii sufletelor din moartea păcatului. Aici venim să ne rugăm, să ne curățim de păcate, să ne sfințim viața și să sporim în asemănarea cu Dumnezeu. În biserică suntem chemați să trăim anticipat bucuria Împărăției cerurilor și să ne pregătim pentru comuniunea veșnică cu Dumnezeu. De aceea, vă îndemn să păstrați acest sfânt locaș drept loc al rugăciunii, al unității și al creșterii duhovnicești, participând la sfintele slujbe și încredințându-i Domnului viața și familiile dumneavoastră”, a îndemnat Preasfinția Sa.
În continuare, Preasfințitul Părinte Veniamin a adus mulțumire lui Dumnezeu și a mulțumit Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pentru dragostea și sprijinul proiectelor coordonate de Guvernul României, prin Secretariatul de Stat pentru Culte și Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova. De asemenea, a adresat mulțumiri Părintelui Casian, preotului paroh Ion Șcurea și dnei preotese Olga, pentru statornicia și devotamentul dovedite de-a lungul anilor, autorităților publice locale pentru atribuirea terenului necesar construirii bisericii, precum și tuturor ctitorilor, credincioșilor și binefăcătorilor care au contribuit la ridicarea și înfrumusețarea sfântului locaș.

La rândul său, preotul paroh Ion Șcurea a mulțumit celor doi ierarhi pentru prezența și bucuria de a fi împreună cu comunitatea din Giurgiulești la acest moment deosebit. Părintele a evocat greutățile și încercările întâmpinate în cei 26 de ani de la începerea lucrărilor, amintindu-i pe ctitorii și binefăcătorii care au sprijinit, prin osteneala și dărnicia lor, edificarea bisericii. Totodată, a adresat mulțumiri autorităților publice locale și tuturor credincioșilor pentru implicarea și susținerea oferite. În încheiere, și-a exprimat bucuria și recunoștința că, după atâția ani de eforturi și jertfelnicie, biserica a îmbrăcat haina de sărbătoare, iar lucrările începute în urmă cu mai bine de un sfert de veac au fost încununate prin slujba de sfințire.
Pentru implicarea, osteneala și jertfelnicia depuse în construirea și înfrumusețarea sfântului locaș, preotul paroh Ion Șcurea a fost distins cu „Crucea Eparhială” a Episcopiei Basarabiei de Sud, în semn de apreciere pentru activitatea pastoral-misionară desfășurată și pentru contribuția deosebită la consolidarea vieții bisericești din comunitatea credincioșilor din Giurgiulești în cei 30 de ani de slujire.

De asemenea, domnul Andrei Pădureț, unul dintre ctitorii bisericii, a primit „Crucea Eparhială pentru mireni”, ca semn de recunoștință pentru contribuția sa la edificarea sfântului locaș. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Casian a oferit din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel o cruce de binecuvântare pentru biserica parohiei.
Comunitatea ortodoxă română din Giurgiulești s-a reorganizat în anul 1992, la inițiativa unor credincioși care au dorit reînvierea vieții bisericești și reafirmarea apartenenței la Patriarhia Română. În anul 1997 a fost numit preot paroh părintele Ion Șcurea, care a început demersurile pentru ridicarea unui nou locaș de cult. Piatra de temelie a bisericii a fost așezată la 5 septembrie 2000, iar lucrările de construcție au continuat în etape, prin jertfelnicia preotului paroh, sprijinul credincioșilor și contribuția binefăcătorilor.
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Veniamin, în perioada 2019–2026 au fost realizate lucrările de finisare interioară, pictura murală în tehnica al secco, precum și dotarea bisericii cu mobilier și obiecte de cult. Un rol important în înfrumusețarea locașului l-au avut Secretariatul de Stat pentru Culte, Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova și numeroși binefăcători.

