Deschide.md

FOTO // Incendiu de proporții la un depozit din Chișinău. 8 echipe de intervenție luptă cu flăcările

Cristina Vlah
FOTO // Incendiu de proporții la un depozit din Chișinău. 8 echipe de intervenție luptă cu flăcările

Un incendiu de proporții a avut loc astăzi, 11 iunie, pe strada Industrială din capitală. Focul a cuprins un depozit cu materiale de construcții și a afectat circa o jumătate din suprafața depozitului.

Potrivit informației oferite de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), cazul a avut loc în dimineața zilei de 11 iunie. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 10:30.

„La fața locului au fost îndreptate 8 autospeciale de intervenție cu un efectiv de 48 de pompieri și salvatori, dar și 5 unități de tehnică auxiliară. Ajunși la destinație, angajații IGSU au stabilit că s-au produs patru explozii ale unor butelii cu oxigen și gaz, aflate într-un depozit destinat păstrării buteliilor, amplasat pe teritoriul unui depozit cu materiale de construcții.

Totodată, pompierii au constatat că flacără deschisă nu este și nu există risc de propagare a incendiului către alte construcții. Astfel, nivelul sporit de intervenție a fost ridicat”, se menționează în comunicatul IGSU.

Ca rezultat, incendiul a fost localizat la ora 11:19, iar la moment pompierii efectuează lucrări de spălare și demolare.

În urma incendiului, a fost salvată o suprafață de circa 150 metri pătrați, iar o suprafață identică a fost afectată de foc. Din fericire, victime nu au fost raportate. Cauza și circumstanțele producerii incendiului urmează a fi stabilite de către specialiști.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md