Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, la fața locului sunt mobilizați 90 de pompieri și salvatori, cu 12 autospeciale de intervenție și 17 unități de tehnică auxiliară.
La intervenție participă și echipele „Chișinău-Gaz”, precum și specialiștii „Premier Energy Distribution”, care au deconectat rețelele de gaze naturale și energie electrică pentru a preveni riscul de electrocutare.
Totodată, perimetrul intervenției a fost securizat, iar oamenii legii asigură fluidizarea traficului și menținerea ordinii publice în zonă.
IGSU îndeamnă locuitorii din apropiere să evite expunerea la fum, să mențină ferestrele închise și să limiteze deplasările în aer liber, pentru a preveni inhalarea fumului și a substanțelor toxice rezultate în urma incendiului.
În prezent, salvatorii continuă lucrările de lichidare finală a focarului.
Deschide și: Incendiu în Chișinău. Flăcările au cuprins un depozit de pe strada Lunca Bîcului


