Întrevederea a avut loc pe 7 octombrie, cu John O’Brien, consilier al Ambasadei SUA pentru drepturile omului. Potrivit unui comunicat al Mitropoliei Basarabiei, Antonie a denunțat o nouă campanie de ostilitate, pe care o atribuie unor clerici și instituții ale Mitropoliei Moldovei, subordonată Patriarhiei Ruse. Acesta a acuzat distribuirea unor materiale propagandistice și de învrăjbire religioasă, care ar alimenta tensiunile dintre cele două structuri bisericești.

Mitropolitul a invocat în special conflictele de la Grinăuți și Dereneu, unde, potrivit reprezentanților Mitropoliei Basarabiei, preoții și credincioșii ar fi fost supuși agresiunilor și împiedicați să intre în lăcașurile de cult. Antonie a reclamat și presupusa implicare părtinitoare a unor reprezentanți ai autorităților locale, solicitând investigarea incidentelor inclusiv din perspectiva unor posibile motive religioase.
Totodată, ierarhul a cerut ca poliția și executorii judecătorești să asigure accesul comunității Mitropoliei Basarabiei în biserica din Dereneu.
Un alt subiect al discuțiilor a vizat recuperarea proprietăților confiscate de regimul sovietic. Mitropolitul Antonie a criticat faptul că autoritățile nu ar fi respectat angajamentul de a atribui Mitropoliei Basarabiei cel puțin un imobil cu titlu reparatoriu și a solicitat adoptarea unui cadru legislativ pentru restituirea bunurilor religioase.
De asemenea, au fost abordate litigiile privind contractele încheiate în 2003 și 2008 între Ministerul Culturii și Mitropolia Chișinăului pentru utilizarea unor biserici cu statut de monument istoric. Aceste contracte au fost anulate de Curtea de Apel Chișinău în aprilie 2023, însă hotărârea a fost contestată. Mitropolitul a criticat tergiversarea procedurilor judiciare și a cerut soluționarea cauzei fără noi amânări.
Potrivit comunicatului, John O’Brien a explicat că Ambasada SUA documentează situația comunităților religioase pentru a evalua respectarea libertății de credință și a drepturilor acestora. Reprezentantul diplomatic și-a exprimat disponibilitatea pentru continuarea dialogului și a reafirmat sprijinul misiunii americane pentru libertatea religioasă.


