Demnitara, care e și vicepreședinte al Comisiei Europene, s-a întâlnit cu ministrul Apărării al Republicii Moldova, Anatolie Nosatîi.
Oficialii au discutat subiecte legate de securitate, reziliență și sprijinul UE pentru modernizarea sectorului apărării.
În context, Kaja Kallas a apreciat reacția promptă a autorităților și implicarea militarilor în eforturile de curățare a râului Nistru în luna martie, în urma poluării apelor după scurgerile provocate de atacurile Rusiei asupra infrastructurii Ucrainei. Măsurile de decontaminare au fost sprijinite inclusiv prin Mecanismul de protecție civilă al UE.
Menționăm că Înaltul Reprezentant al UE se află într-o vizită oficială de două zile în Republica Moldova. Mâine, Kaja Kallas se va întâlni cu președintele Maia Sandu, prim-ministrul Alexandru Munteanu și alți oficiali de nivel înalt. Agenda include, de asemenea, discuții cu reprezentanți ai societății civile, precum și participarea la EuroQuiz, alături de tineri din toată Moldova.
Deschide și Kaja Kallas vine într-o vizită oficială la Chișinău



