Deschide.md

FOTO // Maia Sandu, alături de echipele naționale de rugby: Orice țară se mândrește cu ai săi campioni

Cristina Vlah
FOTO // Maia Sandu, alături de echipele naționale de rugby: Orice țară se mândrește cu ai săi campioni

Președintele Maia Sandu a avut astăzi o întâlnire cu echipele naționale de rugby ale Republicii Moldova, cea feminină și cea masculină, care au obținut rezultate remarcabile în acest an.

Astfel, pentru prima dată, echipa feminină a Moldovei a devenit campioană europeană, iar echipa masculină a încheiat competiția pe locul II, devenind vicecampioană europeană al treilea an consecutiv.

„Orice țară se mândrește cu campionii săi. Pentru o țară precum Republica Moldova, astfel de rezultate sunt cu atât mai importante. Prin performanțele voastre, lumea află despre Moldova, despre oamenii talentați și ambițioși pe care îi avem și despre ceea ce putem realiza atunci când muncim cu determinare”, se menționează în mesajul Maiei Sandu.

În acest sens, șefa statului spune că în ultimii ani se schimbă modul în care este susținut sportul. Președintele susține că finanțarea este orientată tot mai mult spre specificul și performanțele fiecărei ramuri sportive, iar sportivii beneficiază de burse și de condiții mai bune pentru pregătire și participarea la competiții internaționale.

„Vă doresc mult succes în continuare, să păstrați aceeași determinare și să ne bucurați cu cât mai multe victorii”, le-a urat Maia Sandu.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md