Deschide.md

FOTO // Parada modei la Valea Morilor. Absolvenții Univesității Pedagogice „Ion Creangă” și-au prezentat colecțiile

deschide-md
Actualizat la:
FOTO // Parada modei la Valea Morilor. Absolvenții Univesității Pedagogice „Ion Creangă” și-au prezentat colecțiile

Parcul „Valea Morilor” s-a transformat într-un veritabil podium în aer liber, găzduind cea de-a patra ediție a evenimentului anual UniverArtFashion, organizat de Facultatea de Arte Vizuale și Design a Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă”, în parteneriat cu Primăria Municipiului Chișinău.

Gala absolvenților din 2025, dedicată programului Moda – design vestimentar (licență și master), a reunit un public numeros și entuziast, venit să admire creațiile tinerilor designeri. Spectacolul vestimentar a pus în valoare expresivitatea artistică, inovația și profesionalismul viitorilor specialiști în modă, într-un decor natural care a completat armonios spiritul creativ al colecțiilor.

Pe podium au fost prezentate zece colecții originale, dintre care: „MermaidCore”, „ClarObscur”, „Dual Cod”, „Heterotopia”, „MIXelania”, „Conturul nebuniei”, „Dark Poetry”, „Paralele”, „Zâmbet cusut”, și remarcabila „Chișinăul Interbelic – eleganță și memorie” – o reinterpretare stilistică a rafinamentului urban de altădată, apreciată pentru croiurile impecabile, cromatica echilibrată și detaliile fine.

Evenimentul UniverArtFashion reconfirmă rolul universităților în promovarea culturii vizuale și a designului vestimentar contemporan, oferind absolvenților o platformă de afirmare și vizibilitate în fața comunității și a profesioniștilor din domeniu.

__wf_reserved_inherit
__wf_reserved_inherit
__wf_reserved_inherit
__wf_reserved_inherit
Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md