Printre persoanele reținute se numără doi fondatori și administratori ai unor agenți economici care activează în domeniul construcțiilor, precum și trei persoane publice, doi directori adjuncți ai instituțiilor de învățământ profesional din municipiul Bălți și un responsabil tehnic (diriginte de șantier) în cadrul IMSP Spitalul Raional Sîngerei, persoană autorizată de stat să exercite atribuții de interes public în domeniul construcțiilor.
Potrivit materialelor acumulate, unul dintre administratori ar fi oferit și transmis mijloace bănești în sume cuprinse între 8 mii și 35 mii de lei unor persoane publice, în scopul determinării acestora să nu verifice corespunzător volumul și calitatea lucrărilor executate în cadrul unor contracte de achiziții publice derulate cu instituții de stat, inclusiv instituții de învățământ și medicale. În acest mod, ar fi fost facilitată recepționarea lucrărilor executate cu abateri.

Totodată, un alt administrator este bănuit că, susținând că ar avea influență asupra unor persoane publice din cadrul Inspectoratul Național pentru Supraveghere Tehnică, ar fi pretins și primit mijloace financiare ilicite de la o persoană, pentru a determina factori de decizie să îndeplinească acțiuni contrare obligațiilor de serviciu și să nu creeze impedimente la recepția unei construcții.
La moment, acțiunile de urmărire penală continuă în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor cauzei și identificării tuturor persoanelor implicate.

