La ceremonia oficială de detașare au participat secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Interne, domnul Victor Grosu, Excelența sa Nicolaos Krikos, ambasadorul Republicii Elene în Republica Moldova și conducerea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.
„Oficialii au menționat că participarea pompierilor moldoveni la această misiune reprezintă o nouă confirmare a profesionalismului, pregătirii și capacității operaționale a efectivului IGSU de a interveni în cadrul misiunilor internaționale.
Totodată, aceștia au subliniat că implicarea Republicii Moldova în operațiunile desfășurate prin Mecanismul de Protecție Civilă al Uniunii Europene contribuie la consolidarea cooperării internaționale în domeniul gestionării situațiilor de urgență, la schimbul de experiență cu partenerii europeni și la dezvoltarea continuă a capacităților de intervenție ale instituției”, se menționează în comunicatul IGSU.
Contingentul din R. Moldova este format din 24 de pompieri și 7 unități de tehnică și se vor afla acolo în perioada 14 iulie – 1 august 2026. Pe durata misiunii, salvatorii moldoveni vor desfășura activități de patrulare și monitorizare preventivă în zonele repartizate cu risc major de incendiu și vor interveni alături de colegii din Republica Elenă și din celelalte state participante, pentru limitarea și lichidarea incendiilor forestiere.
Menționăm că, acțiunea are loc în cadrul misiunii de Pre-poziționare în cadrul Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene. Aceasta este a patra oară când specialiștii din R. Moldova participă la misiuni de sprijin pentru lichidarea incendiilor forestiere în Republica Elenă și pentru a treia oară în calitate de membru cu drepturi depline al Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene.
Participarea Republicii Moldova la aceste misiuni contribuie la consolidarea capacităților europene de răspuns în situații de urgență și evidențiază profesionalismul pompierilor moldoveni în cadrul misiunilor internaționale.



