Potrivit unui comunicat al Serviciului Vamal, oamenii legii au supus verificării bagajul unui bărbat de 55 de ani care intenționa să plece cu o cursă aeriană spre Viena. În urma scanării bagajului, au fost observate obiecte asemănătoare bancnotelor.
Astfel, a fost dispusă efectuarea controlului fizic, fiind depistate sumele de 171 122 dolari și 15 330 euro. Drept urmare, mijloacele bănești au fost ridicate.
Autoritățile reamintesc cetățenilor despre obligativitatea de declarare a mijloacelor bănești, dacă suma totală transportată este în valoare de peste 10 mii euro (sau echivalentul acestora) atât la intrare, cât și la ieșire din Republica Moldova.


