Potrivit IGP, vineri, 24 octombrie, polițiștii au reținut un bărbat de 56 de ani, anunțat în căutare pentru complicitate la coruperea alegătorilor, finanțarea ilegală a partidelor politice și spălarea banilor. Individul a fost vizat de perchezițiile efectuate de oamenii legii în luna septembrie, în mai multe localități ale R. Moldova, în dosare ce vizează activitatea unor persoane afiliate organizației criminale „ȘOR”.
În momentul efectuării perchezițiilor, precizează Poliția, bărbatul nu se afla la domiciliu. Ulterior, din informațiile operative, s-a stabilit că acesta s-ar fi ascuns în regiunea transnistreană, de unde coordona activitatea grupului criminal.
Astăzi, acesta a fost reținut. Sursele Deschide.MD precizează că persoana despre care a anunțat IGP este Dumitru Ciobanu, fost angajat al Inspectoratului General de Carabinieri, cu grad militar de locotenent-colonel.

La moment, acesta este cercetat penal pentru finanțarea ilegală a partidelor politice, a grupurilor de inițiativă, corupere electorală și spălarea banilor — infracțiuni care se pedepsesc cu închisoare de la 7 la 15 ani, cu amendă de la 92 500 la 117 500 de lei.

