Premierul a evidențiat și potențialul noului centru comercial de a atrage vizitatori din țările vecine și de a contribui la dezvoltarea turismului, sector care înregistrează deja o creștere rapidă.
„Provocarea este să vină ieșenii la mall la Chișinău, nu doar noi la Iași. Vrem ca tot mai mulți oameni să vină la Chișinău pentru un weekend, cumpărături, restaurante, vinuri și evenimente”, susține Vasile Tofan.
Potrivit lui, atragerea investițiilor private majore este esențială pentru accelerarea creșterii economice și atingerea obiectivului de 4-5% anual.
„Dacă vrem să creștem economia mai rapid, avem nevoie de mai multe asemenea investiții ambițioase și de mai mulți investitori care să creadă în Moldova pe termen lung”, a declarat Vasile Tofan.
Totodată, șeful Executivului a apreciat faptul că SUMMA și FIBA continuă să își extindă investițiile în Republica Moldova. Companiile au investit anterior în turism, servicii hoteliere și sănătate, iar în prezent, dezvoltă și proiecte în domeniul energetic, printre care un parc eolian cu o capacitate de peste 40 MW și un sistem de stocare a energiei de peste 10 MWh.
„Asta îmi place cel mai mult la proiectul de astăzi: investitori care cunosc Moldova, au investit aici, au avut încredere și aleg să investească din nou – la o scară mult mai mare”, a subliniat premierul.
Menționăm că, investiția în noul mall este estimată la circa 250 de milioane de euro și reprezintă echivalentul a aproximativ 1,3% din PIB-ul Republicii Moldova. Potrivit datelor oferite de Guvern, aceasta va fi una dintre cele mai mari investiții private realizate în țară de la proclamarea independenței.


