Deschide.md

FOTO // Viitorii justițiari, mai bine pregătiți. USM și CSP au semnat un Acord de parteneriat pentru cooperare

deschide-md
Actualizat la:
FOTO // Viitorii justițiari, mai bine pregătiți. USM și CSP au semnat un Acord de parteneriat pentru cooperare

Formarea specialiștilor pentru sistemul juridic național va fi avansată, odată cu implicarea studenților, masteranzilor și doctoranzilor la stagieri în cadrul Consiliului Superior al Procurorilor.

În acest sens, rectorul Universității de Stat din Moldova (USM), Igor Șarov, a semnat un Acord de partneneriat cu președintele Consiliului Superior al Procurorilor (CSP), Dumitru Obadă, în prezența decanului Facultății de Drept a USM, Sergiu Baieșu.

„Acordul prevede pregătirea practică a studenților, masteranzilor și doctoranzilor de la Facultatea de Drept a USM, prin acces direct la stagii de practică în cadrul Consiliului Superior al Procurorilor, asigurându-le o experiență profesională și o pregătire relevantă pentru piața muncii.

De asemenea, Acordul facilitează realizarea de studii și cercetări științifice aplicative comune, cu accent pe subiecte de interes pentru sistemul de justiție. Rezultatele acestor cercetări vor fi publicate în reviste de specialitate și diseminate prin evenimente comune (conferințe, seminare)”, ne spun responsabilii din cadrul USM, prin intermediul unui comunicat.

Potrivit sursei, dezvoltarea profesională continuă este o altă perspectivă a colaborării, care se va axa pe organizarea activităților de instruire, formare și specializare pentru personalul ambelor instituții, promovând schimbul de expertiză și metode didactice moderne în domeniul juridic.

„Parteneriatul va deschide și oportunități pentru atragerea de granturi de cercetare științifică aplicativă și pentru promovarea reciprocă a imaginii celor două instituții”, ne mai spun responsabilii.

__wf_reserved_inherit
__wf_reserved_inherit
Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md