Deputatul Constantin Cuiumju a precizat, la un briefing, că scopul inițiativei este de a reduce povara facturilor la gaze. Respectiv, eliminarea TVA ar permite micșorarea tarifelor fără depunerea de cereri sau birocrație suplimentară.
Estimările prezentate de deputați arată că, pentru un consum casnic anual de până la 330 milioane de metri cubi, reducerea TVA ar diminua costul cu aproximativ 1,24 lei per metru cub, ceea ce, în total, aduce economii de peste 400 de milioane de lei pentru populație.
Reprezentanții Partidului Politic Partidul Nostru subliniază că în prezent TVA-ul nu se aplică la energie electrică, termică și la apă, și consideră logică extinderea aceluiași regim fiscal asupra gazelor naturale.

