”Săptămâna viitoare voi consulta fracțiunile parlamentare privind desemnarea unui candidat la funcția de prim-ministru. Este nevoie să regândim mai multe decizii, inclusiv în ceea ce privește politica fiscală și legea salarizării. Trebuie să avem în Guvern o echipă unită și puternică, care să ducă Republica Moldova până la aderarea la Uniunea Europeană” a declarat șeful statului.
Între timp, președintele Maia Sandu a reamintit că R. Moldova și-a luat mai multe angajamente în parcursul său de aderare la UE, care trebuiesc îndeplinite până la data de 1 septembrie. În acest sens, șeful statului a îndemnat miniștrii în exercițiu, precum și funcționarii publici implicați în aceste procese să continue munca.
”Avem sarcini pe care trebuie să le îndeplinim până la 1 septembrie. Îi rog pe miniștrii interimari și pe toți colegii care lucrează la agenda de integrare europeană să nu facă nicio pauză și să lucreze chiar mai repede. Rugămintea mea este ca, în pofida acestei situații, să facem tot ceea ce ne-am propus până la 1 septembrie” a subliniat Maia Sandu.
Președintele a mai declarat că, din propria experiență, știe că nu este ușor să identifici candidați la funcția de prim-ministru, așa că nu este clar cât timp va trece până vom avea un nou Guvern. Totuși, ea a reiterat că acest lucru trebuie să se întâmple cât mai repede posibil.
Amintim că, în această dimineață, prim-ministrul Alexandru Munteanu a anunțat că și-a depus cererea de demisie și își încheie mandatul în fruntea Guvernului.
Deschide și: Breaking NEWS // Prim-ministrul Alexandru Munteanu și-a depus cererea de demisie

