Deschide.md

FSB anunță reținerea unui moldovean, acuzat de spionaj în favoarea Ucrainei. Reacția Guvernului de la Chișinău

igor-liubec
Actualizat la:
FSB anunță reținerea unui moldovean, acuzat de spionaj în favoarea Ucrainei. Reacția Guvernului de la Chișinău

Serviciul Federal de Securitate din Rusia (FSB) a anunțat reținerea unui bărbat cu dublă cetățenie, moldo-rusă, bănuit de spionaj în favoarea Ucrainei. Cazul a fost documentat în orașul Reazan.

Potrivit FSB, bărbatul ar fi transmis serviciilor ucrainene informații despre una dintre unitățile Forțelor Armate ale Rusiei și despre o întreprindere de producere a armamentului. Pentru ajutorul oferit, bărbatul urma să fie ajutat să părăsească în siguranță Rusia pentru a ajunge în Franța.

Conform sursei citate, pe cazul dat a fost pornit un dosar penal pentru trădare de patrie.

Rugat să comenteze anunțul autorităților ruse, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a declarat că nu poate confirma informația furnizată de FSB.

Nu pot confirma această informație. Și săptămâna trecută au fost informații care nu s-au adeverit. Pentru noi este important să asigurăm pacea și liniștea în R. Moldova”, a spus el.

Oficialul a amintit că Ministerul de Externe de la Chișinău a emis anterior o alertă de călătorie în Rusia și a îndemnat cetățenii să evite deplasări în această țară. Măsura a fost luată după ce au fost înregistrate mai multe cazuri când cetățenii moldoveni au fost acuzați de diverse infracțiuni, fără, însă, a prezenta dovezi clare în acest sens.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md