Potrivit ministrului, în ultima perioadă, prețul de referință al gazelor pe bursa europeană a depășit 83 de euro/MWh, echivalentul a aproximativ o mie de dolari pentru o mie de metri cubi. La deschiderea bursei, cotațiile se situau între 80,6 și 81,5 euro/MWh.
Junghietu susține că presiunea asupra prețurilor este determinată de mai mulți factori. Printre aceștia se numără prelungirea blocajului livrărilor de gaze naturale lichefiate din Qatar către piața europeană, concurența dintre Europa și Asia pentru LNG, dar și nivelul de umplere a depozitelor subterane de gaze din Europa, care, potrivit ministrului, era de 68,3% la începutul zilei.
Un alt factor este situația din Norvegia, principalul furnizor de gaze prin conducte al Europei, unde unele instalații de producție se află în mentenanță înaintea sezonului rece.
”Continuarea acestei volatilități pe piață (…) face tot mai evidentă necesitatea unei ajustări tarifare”, a declarat Dorin Junghietu.
Deocamdată, ministrul nu a avansat o cifră privind mărimea eventualei majorări. Potrivit lui, la începutul lunii octombrie va fi cunoscut prețul mediu la care au fost achiziționate gazele în septembrie, iar atunci autoritățile vor putea estima mai exact o posibilă ajustare.
”Urmează deja la începutul lunii octombrie să prezentăm și prețul mediu de achiziție al lunii septembrie. Și deja atunci va fi mai evident cât ar fi această posibilă, potențială ajustare a tarifului”, a explicat ministrul Energiei.
Junghietu a precizat că gazele sunt contractate în avans, în baza unei formule de preț indexat, iar costul final este determinat în funcție de cotațiile medii ponderate din luna precedentă.
”O certitudine va fi în momentul în care va fi cunoscut prețul mediu de achiziție pentru luna septembrie”, a adăugat ministrul.
La începutul lunii octombrie ar urma să fie calculate și devierile financiare acumulate în august și septembrie, un alt element care va conta la stabilirea necesității și mărimii unei eventuale ajustări tarifare.
O nouă majorare ar veni la scurt timp după scumpirea aplicată de la 1 septembrie. ANRE a aprobat pe 21 august un tarif de 20,30 lei pentru un metru cub de gaze, cu TVA inclus, pentru consumatorii casnici. Față de tariful anterior de 14,42 lei, creșterea a fost de 5,88 lei, sau aproape 41%.
PUBLICITATE

