Potrivit forțelor de ordine germane, se anchetează un atac asupra unei substaţii situate în oraşul Bergheim, în vestul ţării.
Un purtător de cuvânt al poliţiei locale a declarat că se desfăşoară o anchetă privind un act de vandalism premeditat comis marţi la ora 18:00 GMT asupra unor infrastructuri tehnice, dar a adăugat că alimentarea cu energie electrică a regiunii nu a fost afectată, transmite News.ro.
Purtătorul de cuvânt nu a precizat amploarea pagubelor.
Tot marţi, rachete incendiare au avariat liniile electrice în landul Brandenburg, din estul Germaniei.
Marţi, Berlinul a atribuit Rusiei responsabilitatea pentru o tentativă de atac cu drone asupra unui avion de marfă ucrainean la aeroportul Leipzig/Halle luna trecută şi a dispus o serie de măsuri de represalii.

