Deschide.md

Grant de până la 600 de mii de lei pentru ONG-urile care oferă sprijin femeilor victime ale violenței

Deschide.MD
Actualizat la:
Grant de până la 600 de mii de lei pentru ONG-urile care oferă sprijin femeilor victime ale violenței

Organizațiile societății civile care oferă sprijin femeilor și fetelor victime ale violenței domestice pot accesa un grant de până la 600 de mii de lei. Consiliul Europei a lansat un apel de proiecte în acest sens, în cadrul programului pentru implementarea Convenției de la Istanbul, transmite IPN.

Proiectul selectat va ajuta victimele violenței să beneficieze de cazare, ajutor medical de urgență, consiliere psihologică sau asistență juridică. Vor avea prioritate beneficiarele la care ajutorul ajunge mai greu, cum sunt femeile din mediul rural, cele cu dizabilități, femeile rome, vârstnicele sau migrantele.

Activitățile finanțate trebuie să se desfășoare în perioada 1 septembrie 2026 și 31 mai 2027 și să respecte standardele Convenției de la Istanbul privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor.

Organizațiile interesate vor depune dosarul de înscriere care va conține formularul de aplicare completat, bugetul estimat, statutul și certificatul de înregistrare al organizației și dovezi ale activității anterioare în domeniu.

Termenul limită pentru depunerea cererilor este 29 iunie 2026, ora 23:59, ora Chișinăului.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md