Deschide.md

Grant european de 185 000 de euro, pentru reziliența energetică a IMM-urilor din R. Moldova

Cristina Vlah
Actualizat la:
Grant european de 185 000 de euro, pentru reziliența energetică a IMM-urilor din R. Moldova

Întreprinderile mici și mijlocii vor putea beneficia de suport financiar european pentru a-și îmbunătăți reziliența energetică. Per total, este vorba despre un grant de aproape 185 000 de euro.

În acest sens, membrii Comisiei pentru politică externă au aprobat raportul pentru avizul consultativ referitor la semnarea Acordului de grant cu Agenția Executivă pentru Consiliul European pentru Inovare și IMM-uri (EISMEA).

Mai exact sunt vizate întreprinderile mici și mijlocii din sectoarele agroalimentare și din comerț.

„Finanțarea nerambursabilă va fi primită de Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA), care va implementa proiectul „REC4SMEs” în 24 de luni de la semnarea acordului.  Grantul oferit acoperă 75% din suma totală, iar ODA va contribui cu 25%.

Principalele rezultate planificate ale proiectului prevăd: crearea în Republica Moldova a trei comunități de energie regenerabilă (CER) cu participarea IMM-urilor din sectoarele agroalimentar și comerț”, ne informează autorii de proiect.

Potrivit autorităților centrale, fiecare comunitate de energie regenerabilă va putea primi vouchere pentru servicii de dezvoltare în valoare de până la 20 000 de euro. Astfel, IMM-urile vor beneficia de reducerea costurilor de energie cu 20%, prin cooperarea cu membrii CER-ului.

„Comunități de energie regenerabilă pot fi formate de: persoane fizice, juridice sau autorități locale pentru a produce, consuma, stoca și/sau vinde energie electrică obținută din surse regenerabile (soare, vânt, apă, biomasă etc.), cu scopul de a crește eficiența energetică”, ne mai spun autorii de proiect.

Ratificarea Acordului de grant va fi propusă spre examinare în plenul Parlamentului.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md