Totodată, au fost înregistrate patru cazuri de COVID-19, cu trei mai multe decât în săptămâna anterioară. Din cele 33 de probe analizate în laboratoarele ANSP, una a fost pozitivă la SARS-CoV-2, iar alte șase au confirmat prezența unor virusuri respiratorii non-gripale.
Autoritățile sanitare îndeamnă populația să se vaccineze împotriva gripei sezoniere, în special persoanele care prezintă un risc mai mare de complicații. Pentru actualul sezon au fost procurate 240 de mii de doze de vaccin antigripal INFLUVAC, dintre care peste 77 de mii au fost deja administrate.
Vaccinarea este recomandată începând cu vârsta de șase luni, în special copiilor și adulților cu boli cronice, femeilor însărcinate, persoanelor în vârstă și lucrătorilor din domeniul medical.

