Întrevederea a avut loc în contextul vizitei efectuate de Alida van Haasteren în Republica Moldova. Discuțiile au vizat și proiectele de cooperare desfășurate de BNM cu sprijinul partenerilor olandezi.
Anca Dragu a prezentat măsurile promovate de Banca Națională pentru armonizarea legislației Republicii Moldova cu acquis-ul UE. Acestea vizează, între altele, supravegherea prudențială, libera circulație a capitalului, infrastructura pieței financiare, finanțele digitale și finanțarea durabilă.
Un subiect distinct a fost demersul BNM pentru recunoașterea de către Autoritatea Bancară Europeană a echivalenței cadrului prudențial bancar al Republicii Moldova cu cel al Uniunii Europene. Potrivit BNM, obținerea acestei recunoașteri ar confirma nivelul de aliniere a reglementării și supravegherii bancare la cerințele europene.
”Integrarea europeană a sectorului financiar este deja vizibilă în reformele pe care le promovăm și în rezultate concrete, precum conectarea Republicii Moldova la SEPA. Continuăm alinierea legislației și a practicilor de supraveghere la standardele Uniunii Europene”, a declarat Anca Dragu.
În acest context, BNM amintește că Republica Moldova participă operațional la Zona Unică de Plăți în Euro – SEPA din octombrie 2025. În primele zece luni de la conectare, transferurile prin acest sistem au generat, potrivit datelor instituției, economii de 13,2 milioane de euro pentru cetățeni și mediul de afaceri.
În cadrul întrevederii au fost analizate și proiectele de asistență tehnică realizate prin Programul Constituenței al Ministerului Finanțelor al Regatului Țărilor de Jos. Printre acestea se numără proiectul NBMLearnOrgLab, implementat în perioada 2023–2026 pentru dezvoltarea capacităților instituționale ale BNM.
Cooperarea moldo-olandeză include, de asemenea, programe de educație financiară și activități de instruire destinate negocierilor de aderare la Uniunea Europeană.
Republica Moldova și Regatul Țărilor de Jos fac parte din aceeași constituență în cadrul Fondului Monetar Internațional și al Grupului Băncii Mondiale.

