Deschide.md

„Ia Molecule și uiți că există mâncare”: O pastilă de slăbit ieftină, dar foarte periculoasă, din Rusia a devenit virală pe TikTok

deschide-md
Actualizat la:
„Ia Molecule și uiți că există mâncare”: O pastilă de slăbit ieftină, dar foarte periculoasă, din Rusia a devenit virală pe TikTok

Molecule, o pastilă promovată în Rusia drept o metodă rapidă de slăbit, a devenit virală pe TikTok, unde tinerii sunt încurajați să o folosească pentru că „te face să uiți de mâncare”. Cu toate că vânzările au explodat, mai mulți tineri ruși care au luat aceste pastile au suferit efecte secundare grave și au ajuns la spital, scrie Digi24.ro.

Paginile de TikTok ale tinerilor ruși s-au umplut cu mesaje precum „Ia Molecule și uiți că există mâncare” sau „Vrei să stai în spatele clasei îmbrăcat cu haine XXL?”. În videoclipuri se pot vedea frigidere pline cu cutii albastre marca „Molecule Plus”.

Maria, o tânără de 22 de ani, a cumpărat pastilele de pe un magazin online. După ce a luat două pastile pe zi timp de două săptămâni, a simțit că i s-a uscat gura și că și-a pierdut complet apetitul. „Nu aveam nicio dorință să mănânc sau să beau. Eram îngrijorată. Îmi mușcam în continuu buzele și obrajii”, a povestit ea pentru BBC. Maria a început să sufere de anxietate severă și să aibă gânduri negative: „Pastilele aveau un efect profund asupra psihicului meu.”

Alți utilizatori de TikTok care au luat pastile Molecule au spus că li s-au dilatat pupilele, au început să tremure și să sufere de insomnie. Cel puțin trei elevi au ajuns la spital după ce au consumat pastilele de slăbit. Printre aceștia se numără o fată din Cita, Siberia, care a luat prea multe pastile pentru a slăbi rapid înainte de vară, și un băiat de 13 ani din Sankt Petersburg, care a avut halucinații și atacuri de panică după consum.

Pastilele Molecule costă doar 8-9 dolari pentru o cutie ce ține 20 de zile — mult mai ieftin decât injecțiile de slăbit precum Ozempic, care pe piața rusească se vând cu 50-210 dolari pentru o doză lunară.

Deși pe cutii scrie că pastilele sunt făcute din „ingrediente naturale”, precum extract de rădăcină de păpădie și semințe de fenicul, testele au arătat că acestea conțin sibutramină — o substanță interzisă în SUA, UE și China. Medicamentul a fost folosit inițial ca antidepresiv și, ulterior, ca inhibitor al apetitului, până când studiile au arătat că sporește riscul de atacuri de cord și accidente vasculare.

Sibutramina a fost interzisă în SUA în 2010 și este ilegală și în Uniunea Europeană, China și alte țări. În Rusia, însă, substanța se folosește încă pentru tratarea obezității, dar doar cu prescripție medicală. Cu toate acestea, sibutramina se vinde online fără rețetă, în doze mai mari decât cele autorizate.

Endocrinologul Ksenia Solovieva din Sankt Petersburg avertizează că „administrarea pe cont propriu a acestui medicament este foarte periculoasă, pentru că nu știm cât ingredient activ ar putea conține aceste 'suplimente alimentare'”.

După ce autoritățile au obligat mai multe magazine online să retragă Molecule de la vânzare, medicamentul a început să apară sub un alt nume — Atom, având același ambalaj. Pe TikTok, comercianții promovează produsul sub forma unor reclame la müsli, biscuiți sau becuri.

De multe ori, este imposibil de aflat unde au fost produse pastilele Molecule. Unii vânzători prezintă certificate de fabricație din China, iar alții pretind că pastilele provin din Germania sau Kazahstan.

Solovieva avertizează că Molecule este cu atât mai periculos pentru tinerii care se confruntă deja cu tulburări de alimentație. „Consecințele vor fi grave. Veți regreta de zece ori mai mult”, a spus și influencerița rusă Anna Enina, care a recunoscut că a folosit în trecut pastile de slăbit ilegale.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md