Deschide.md

Igor Grosu, despre viitorul cabinet de miniștri: Nu văd mari schimbări. Majoritatea își fac bine meseria

Deschide.MD
Actualizat la:
Igor Grosu, despre viitorul cabinet de miniștri: Nu văd mari schimbări. Majoritatea își fac bine meseria

Următorul cabinet de miniștri nu va suferi modificări majore și majoritatea actualilor membri ai guvernului se vor regăsi și în următoarea garnitură. Declarația a fost făcută de președintele Parlamentului, liderul PAS, Igor Grosu, pentru jurnaliști.

”La listă o să ajungem atunci când o să definitivăm candidatul. Evident că și candidatul are un cuvânt de spus în formarea listei. Dar eu, personal, nu văd mari schimbări în garnitura guvernamentală. Majoritatea își fac bine meseria și trebuie să asigurăm această memorie instituțională și continuitate, în special pe agenda de integrare europeană” a declarat Grosu.

El a vorbit și despre profilul candidatului care va fi desemnat de PAS la funcția de premier.

”O să fie, evident, o persoană curajoasă, care să-și asume acele reforme nepopulare. Repet, 2026 este un an crucial în sensul implementării reformelor mai puțin populare, vorbim de reforma administrației publice, reforma bugetar-fiscală, legea salarizării și alte reforme care trebuie făcute. Dacă nu le faci, nu rezolvi problema. Doar o amâni” a subliniat Grosu.

Amintim că, vineri dimineață, prim-ministrul Alexandru Munteanu și-a depus cererea de demisie.

Deschide și: Breaking NEWS // Prim-ministrul Alexandru Munteanu și-a depus cererea de demisie

Ulterior, președintele Maia Sandu a anunțat că în această săptămână urmează să înceapă consultările cu fracțiunile parlamentare. Deocamdată ziua și ora nu au fost stabilite.

Deschide și: Fracțiunile parlamentare, chemate la consultări în vederea desemnării unui nou premier. Maia Sandu: E nevoie să regândim mai multe decizii

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md