Și asta pentru că, susține șeful PAS, aceștia au livrat rezultate bune în tot ceea ce ține de reforme și accederea Republicii Moldova pe drumul său European.
„Abordarea pe care o văd eu: cei care au muncit și au dovedit în timp – trebuie să continue. Sunt și miniștri, și prim-ministrul, și toată echipa care a fost implicată în procesul, chiar începând cu 2022 când am devenit țară-candidat și am avansat. O bună parte din colegi au demonstrat și au livrat rezultate pe domenii și eu cred că ei trebuie să rămână. Dar acestea sunt discuții, pe care încă urmează să le avem.
Și cei care au muncit, și dlui (nr. Dorin Recean) este unul din aceștia, eu cred că ei trebuie să rămână și să continue”, a declarat Igor Grosu în cadrul unui interviu pentru Agerpres.
Menționăm, că după alegerile parlamentare din 28 septembrie, 5 formațiuni au acces în Parlament. Alegerile urmează să fie validate sau invalidate de către Curtea Constituțională în data de 16 octombrie. În cazul validării, urmează deputații să se întrunească în prima ședință, să formeze fracțiunile parlamentare și să-și aleagă conducerea. Ulterior, președintele țării va consulta fracțiunile parlamentare și va propune un candidat la funcția de prim-ministru, care va veni să ceară votul Legislativului pentru echipa sa de viitori miniștri.

