”Acestea nu mai sunt incidente pe care le putem privi ca pe ceva îndepărtat. Dronele rusești ne încalcă spațiul aerian, cad pe teritoriul țării noastre, ucid oameni la câteva sute de metri de frontiera Republicii Moldova”, a scris Igor Grosu.
Președintele Parlamentului s-a referit mai întâi la incidentul de marți. Potrivit acestuia, drona a traversat Republica Moldova, a intrat în spațiul aerian al României, apoi a revenit și s-a prăbușit în apropierea satului Mihăilenii Vechi, raionul Rîșcani. În timpul survolului, autoritățile au restricționat temporar spațiul aerian, iar unele aeronave au fost nevoite să aștepte redeschiderea acestuia.
În noaptea următoare, dronele au lovit zona punctului ucrainean de trecere Starokazacie, aflat în imediata apropiere a PTF Tudora. Două persoane civile au murit, iar alte două au fost rănite.
În acest context, Grosu susține că pericolul reprezentat de Rusia nu poate fi tratat drept un argument politic sau o amenințare exagerată.
”Amenințarea Rusiei nu este o «sperietoare» și nu este propagandă. Este o realitate zilnică”, a declarat președintele Parlamentului.
Grosu afirmă că această amenințare se manifestă prin încălcarea spațiului aerian al Republicii Moldova, dar și prin dezinformare, propagandă și prezența ilegală a trupelor ruse în regiunea transnistreană.
Președintele Parlamentului a condamnat atacurile asupra Ucrainei, a transmis condoleanțe familiilor celor două persoane ucise în apropierea frontierei și a reiterat sprijinul Republicii Moldova pentru statul vecin.
”Moldova a fost și este alături de Ucraina”, a transmis Igor Grosu.
Deschide și: MAE condamnă atacul rusesc de la Starokazacie, la frontiera cu R. Moldova: Un risc direct pentru securitatea statului

