Deschide.md

Igor Grosu îi acuză pe Ceban, Costiuc și Dodon că promovează propaganda Rusiei: Slugile FSB-ului zic același lucru în unison

Deschide.MD
Actualizat la:
Igor Grosu îi acuză pe Ceban, Costiuc și Dodon că promovează propaganda Rusiei: Slugile FSB-ului zic același lucru în unison

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, îi acuză pe Ion Ceban, Vasile Costiuc și Igor Dodon că promovează aceleași mesaje în materie de securitate și apărare, pe care le consideră favorabile intereselor Rusiei. Într-o postare pe Facebook, Grosu a criticat în special declarațiile primarului capitalei privind eventuala producere a dronelor militare în Republica Moldova, acuzându-l că încearcă să justifice o posibilă agresiune rusească împotriva statului.

”Știți cum identifici cel mai ușor slugile FSB-ului din țara noastră? Mesajele comune. Ceban, Costiuc, Dodon – toți zic același lucru în unison”, a scris Igor Grosu.

Președintele Parlamentului a criticat declarația anterioară a primarului Ion Ceban, care a afirmat că, dacă Republica Moldova ar produce drone pentru propriile necesități de apărare, Rusia ar avea dreptul să atace statul. Grosu a calificat această poziție drept ”halucinantă” și ”antinațională”, afirmând că mesaje similare au fost promovate anterior și de Vasile Costiuc și Igor Dodon.

”Ceban e de acord cu dronele rusești care ne încalcă spațiul aerian, dar nu e de acord cu drone moldovenești produse ca să ne apere țara și cetățenii”, a declarat președintele Parlamentului.

Totodată, Grosu l-a acuzat pe primarul Chișinăului că se opune investițiilor în modernizarea Armatei Naționale, în timp ce Rusia alocă resurse financiare considerabile pentru continuarea războiului împotriva Ucrainei.

”Ceban n-are nicio problemă cu faptul că aproape 40% din tot bugetul Rusiei se duce pe cheltuieli militare, dar este tare nervos când Moldova investește în Armata Națională”, a scris Igor Grosu.

În încheiere, președintele Parlamentului a reiterat că Republica Moldova trebuie să își consolideze capacitățile de apărare în fața amenințărilor externe și l-a acuzat pe Ion Ceban că se opune acestor eforturi.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md