În acest caz, speakerul susține că autoritățile de drept trebuiau să ia măsuri de monitorizare mai strictă a persoanelor investigate.
„Eu știu că-l caută. Asta e tot ce știu. Acum, și eu am întrebările mele și sunt legitime și ale dumneavoastră: unde-i și cât mai au până o să-l găsească? Am întrebări la cei, care trebuiau să stea cu ochișorii pe cetățean”, a declarat Grosu înainte de ședința plenară de astăzi, 29 decembrie.
Demnitarul a confirmat că acest lucru, alături de cele anterioare, afectează imaginea justiției din R. Moldova.
„Afectează, evident că afectează. Și asta trebuie de învățat: lecții trebuie de învățat. Lecții: dacă știi că omul e înclinat - are aptitudini de a alerga, adică de a fugi de decizii - înseamnă că trebuie un pic de pus un „antrenor” lângă el, să alerge împreună cu el sau pe lângă el. Asta e lecția și să nu mai călcăm pe greblă a câta oară”, a mai menționat Igor Grosu.
Amintim, că Dmitri Constantinov a fost condamnat la 12 ani de închisoare, într-un dosar de delapidare și abuz în serviciu. De asemenea, el urma să achite și peste 40 de milioane de lei pentru cheltuieli de judecată și prejudiciu moral și material. Atunci, la pronunțarea sentinței, Constantinov a lipsit, iar instanța l-a dat în căutare. Autoritățile de la Chișinău admit că acesta s-ar putea ascunde în regiunea transnistreană.
Menționăm, că anterior au mai fost cazuri când persoanele condamnate în R. Moldova au încercat să se ascundă de lege. Este și cazul foștilor deputați Alexandr Nesterovschi și Irina Lozovan, care au fugit în regiunea din stânga Nistrului. Ei sunt afiliați fugarului condamnat Ilan Șor, care se ascunde în Federația Rusă. Tot în Federația Rusă s-ar afla și fostul deputat Marina Tauber, la fel certată cu legea din R. Moldova.
Deschide și Ex-președintele Adunării Populare de la Comrat, Dmitri Constantinov, condamnat la 12 ani de închisoare
Deschide și Poliția, pe urmele lui Dmitri Constantinov. Ex-președintele APG urmează să fie localizat și reținut
Deschide și Sentință definitivă: Ex-deputatul fugar Alexandr Nesterovschi, condamnat la 12 ani de închisoare
Deschide și Sentință definitivă: Fosta parlamentară Irina Lozovan, condamnată la șase ani de închisoare

