„De-a lungul ultimilor trei decenii, Constituția a fost și este temelia pe care se sprijină democrația, statul de drept și funcționarea instituțiilor în țara noastră”, a declarat Igor Grosu.
Potrivit președintelui Parlamentului, Constituția garantează drepturile și libertățile cetățenilor, stabilește echilibrul între puterile statului și trasează regulile care trebuie respectate de toate persoanele, indiferent de funcția ocupată.
„Respectarea Constituției înseamnă respect pentru statul de drept, pentru democrație și pentru drepturile fiecărui cetățean. O Moldovă puternică o putem construi zi de zi doar pe instituții care respectă legea și pe oamenii care cred în valorile constituționale”, a mai spus Igor Grosu.
Constituția Republicii Moldova a fost adoptată de Parlament pe 29 iulie 1994 și a intrat în vigoare pe 27 august 1994, odată cu publicarea în Monitorul Oficial.

