Deschide.md

Igor Grosu: Nu sunt alegeri simple. Vor marca viața noastră și felul cum vom trăi mulți, mulți ani înainte

deschide-md
Actualizat la:
Igor Grosu: Nu sunt alegeri simple. Vor marca viața noastră și felul cum vom trăi mulți, mulți ani înainte

Liderul Partidului Acțiune și Solidaritate, Igor Grosu, a declarat că a votat pentru pace, dezvoltare și o Moldovă europeană. Președintele Parlamentului, care a venit la vot împreună cu soția sa, i-a îndemnat pe toți cetățenii să iasă la urne.

„Am un sentiment și de bucurie și de mare responsabilitate. Cred că cu toții trăim acest sentiment pentru că nu sunt alegeri simple, pentru că nu vor marca doar următori patru ani, vor marca viața noastră și felul cum vom trăi mulți, mulți ani înainte”, a declarat Igor Grosu pentru presă la ieșirea din secția de votare.

Igor Grosu, candidat pe listele PAS, a îndemnat cetățenii să se preocupe de viitorul propriei țări și să meargă la vot, fără a permite altora – oricât de influenți sau agresivi ar fi – să decidă în locul lor.

Igor Grosu a lansat un apel către observatori și cetățeni, îndemnându-i la vigilență, atenție, amabilitate și politețe, pentru a preveni orice tentativă de denaturare a procesului electoral.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md