Deschide.md

Igor Grosu pleacă la Roma. Va participa la Conferința Președinților de Parlamente din statele Consiliului Europei

Cristina Vlah
Igor Grosu pleacă la Roma. Va participa la Conferința Președinților de Parlamente din statele Consiliului Europei

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, va pleca la Roma unde va participa la Conferința Europeană a Președinților de Parlament din statele membre ale Consiliului Europei.

Evenimentul va reuni peste 70 de președinți și vicepreședinți de parlament din cele 46 de state membre ale Consiliului Europei, precum și peste 500 de delegați. Conferința va avea loc în perioada 15–16 octombrie 2026.

Tot acolo vor fi prezenți și reprezentanții parlamentelor din țările partenere, statele cu statut de observator sau țările vecine ale Consiliului Europei, precum și președinți ai mai multor adunări interparlamentare.

„Discuțiile din acest an se vor axa pe trei teme principale: amenințările hibride la adresa democrațiilor reziliente, inteligența artificială și piața muncii, precum și rolul parlamentelor în gestionarea crizelor contemporane. Igor Grosu va susține o intervenție în cadrul panelului dedicat amenințărilor hibride la adresa democrațiilor reziliente”, se menționează într-un comunicat al Parlamentului.

Potrivit sursei, în marja conferinței, Igor Grosu are planificate întrevederi bilaterale cu omologi din mai multe țări, precum și întâlniri cu antreprenori moldoveni din Italia.

Menționăm că, această conferință se desfășoară o dată la doi ani, sub egida Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE). Ediția din acest an este găzduită de Parlamentul Italiei, care a organizat pentru prima dată evenimentul la Roma, în 1975.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md