Potrivit informațiilor oferite de procuratura municipiului Chișinău, femeia este în vârstă de 35 de ani și e originară din raionul Nisporeni. Ea a fost condamnată pentru că a răpit și a adăpostit o persoană, fără consimțământul acesteia, în scopul exploatării sexuale comerciale, înșelăciune și abuz de poziție de vulnerabilitate.
„Prin sentința recentă a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, inculpata a fost condamnată la 6 ani de închisoare, cu executarea pedepsei într-un penitenciar de tip semiînchis destinat femeilor. Totodată, i s-a aplicat o pedeapsă complementară de privare a dreptului de a ocupa funcții sau de a desfășura activități ce implică transportarea persoanelor peste hotarele țării, angajarea acestora în câmpul muncii și alte activități similare, pe o perioadă de 5 ani”, se menționează într-un comunicat al Procuraturii.
Potrivit învinuirii, în perioada iunie – iulie 2021, condamnata a profitat de starea de vulnerabilitate a victimei, adică de: lipsa unui sprijin familial, de situația materială precară și de trecutul acesteia în centre de plasament. Femeia a indus-o în eroare, sub pretextul unei datorii inventate, și a determinat-o să presteze servicii sexuale contra plată.
„Victima a fost transportată cu forța în municipiul Chișinău și a fost exploatată sexual în mai multe apartamente închiriate pe termen scurt. Aceasta a fost supusă agresiunilor fizice, amenințărilor cu moartea și acuzațiilor false de furt, pentru a fi constrânsă să continue activitatea. Deși a încercat de mai multe ori să fugă, victima a fost găsită, urmărită și readusă cu forța.
Tot în această perioadă, inculpata a creat și administrat anunțuri pe platforma online „Badoo”, prin care oferea servicii sexuale în numele victimei, în scopul atragerii clienților. Ulterior, aceasta răspundea solicitărilor primite la numerele de telefon indicate în anunțuri și transporta victima cu taxiul la diverse adrese din municipiul Chișinău, inclusiv și în apartamentele închiriate. După fiecare întâlnire cu clienții, inculpata aștepta victima în taxi și încasa sumele obținute din prestarea serviciilor sexuale, variind între 50 și 100 de euro”, ne mai informează acuzatorii de stat.
Potrivit procurorilor, femeia condamnată nu este la prima abatere de la lege, având și alte antecedente penale.
De cealaltă parte, ea și-a negat vinovăția.
Este de notat, că o persoană acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive de condamnare.

