Deschide.md

În jur de 250 de utilaje, mobilizate pentru deszăpezire în capitală

Deschide.MD
În jur de 250 de utilaje, mobilizate pentru deszăpezire în capitală

Serviciile municipale au intervenit noaptea trecută cu 250 de utilaje pentru deszăpezirea străzilor și curților din capitală, ca urmare a ninsorilor abundente. Potrivit municipalității, echipele lucrează în regim continuu, inclusiv la accesele instituțiilor educaționale, pentru a înlătura cantitățile mari de zăpadă depuse, transmite IPN.

Primăria capitalei anunță că drumarii au acționat cu utilaje specializate pe străzile principale și secundare, pe arterele în pantă și pe drumurile de acces către suburbiile orașului.

De la primele ore ale zilei de joi, intervențiile au continuat atât mecanizat, cât și manual, pentru deszăpezirea aleilor din parcuri și scuaruri și pentru combaterea ghețușului.

Autoritățile fac apel către agenții economici, gestionarii de imobile și proprietarii de case particulare să intervină prompt pentru deszăpezirea și prevenirea formării ghețușului pe teritoriile pe care le administrează, contribuind astfel la siguranța circulației și a pietonilor.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md