Deschide.md

În Rusia, pasagerii sunt abordați pe aeroporturi, pentru a li se înmâna somații de recrutare militară. Cine sunt bărbații vizați

Deschide.MD
În Rusia, pasagerii sunt abordați pe aeroporturi, pentru a li se înmâna somații de recrutare militară. Cine sunt bărbații vizați

Autoritățile ruse au început să oprească pasageri pe principalele aeroporturi ale țării pentru a le înmâna citații de prezentare la comisariatele militare. Măsura vizează în special persoanele naturalizate și a fost posibilă după ce Ministerul de Interne a instalat, la 19 noiembrie, douăsprezece noi puncte de „control al migrației”, oficial destinate depistării neregulilor în materie de imigrație.

Deși scopul declarat este verificarea documentelor, aceste puncte sunt folosite în prezent pentru a identifica cetățenii ruși care nu și-au actualizat statutul militar. La sosire, acestora li se înmânează imediat somații, potrivit relatărilor United24 Media, preluat de Digi24.ro.

Postul rus de stat Vesti Ural a prezentat imagini din aeroportul Kolțovo, Ekaterinburg, în care pasageri sunt opriți în interiorul terminalului și primesc ordine de recrutare. Într-un caz prezentat, un bărbat întors din străinătate a fost informat că nu poate pleca din nou fără a-și rezolva obligațiile militare, chiar dacă avea bilet de întoarcere pentru ziua următoare.

Oficialii aeroportuari au acum autoritatea de a emite somații bărbaților care nu și-au completat înregistrarea militară, iar nerespectarea procedurilor poate atrage amenzi de până la 30.000 de ruble (aproximativ 330 de euro), conform aceleiași surse.

Presa apropiată Kremlinului a respins acuzațiile că pasagerii ar fi abordați direct la debarcarea din avion, susținând că verificările au loc doar în zonele special desemnate. De asemenea, aceste surse afirmă că primirea unei citații nu blochează automat dreptul de a călători în străinătate.

Timofey Vaskin, expert în drept militar la organizația „School of the Conscript”, avertizează că autoritățile îi vizează în mod disproporționat pe bărbații cu „înfățișare neslavă”, considerați mai puțin capabili să conteste presiunea autorităților. Potrivit acestuia, personalul Ministerului de Interne și al birourilor militare este insuficient pentru a verifica sistematic toți bărbații care sosesc, ceea ce transformă practica într-un semnal de alarmă privind intensificarea controlului, fără a indica însă un colaps al sistemului.

Noile practici din aeroporturi se înscriu în același tipar cu incidente raportate în octombrie de organizația „Civil Alliance of Russia”, care a documentat reținerea unor bărbați de vârstă militară în metroul din Moscova prin folosirea rețelei de recunoaștere facială a orașului.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md