Deschide.md

Încă un partid nu va putea participa la alegerile parlamentare. CEC a depistat că doi candidați de pe liste sunt membri ai altor formațiuni

deschide-md
Actualizat la:
Încă un partid nu va putea participa la alegerile parlamentare. CEC a depistat că doi candidați de pe liste sunt membri ai altor formațiuni

‍Încă o formațiune politică nu va fi înregistrată în calitate de concurent la alegerile parlamentare din 28 septembrie. Este vorba despre Partidul Politic Uniunea Centristă din Moldova, a cărui cerere de înregistrare a listei de candidați la funcția de deputat a fost analizată și respinsă de CEC.

Potrivit unui comunicat, Comisia a constatat că, la data de 28 iulie 2025, două persoane de pe lista de candidați din partea acestei formațiuni politice dețineau statutul de membru al unui alt partid decât al Uniunii Centriste. Acest fapt, în mod implicit, atestă lipsa criteriului de eligibilitate al acestora, decât pe lista partidului din care făceau parte.

În context, excluderea acestor două persoane, de la poziția nr. 1 și, respectiv, poziția nr. 3 pe listă, conduce la diminuarea cotei de reprezentare în cazul candidaților începând cu poziția 21 până la poziția 30, adică în proporție de 70% față de 30%, fiind în afara pragului admisibil de lege (60% pe 40%). Acest lucru atestă caracterul neconform al cererii de înregistrare a listei de candidați la funcția de deputat” a subliniat CEC în comunicat.

Uniunea Centristă nu va putea să expedieze o altă listă, întrucât termenul limită de depunere a cererilor a expirat ieri, 19 august.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md