Autoritatea ne mai anunță că au fost înregistrate 15 788 de contracte de locațiune, ceea ce reprezintă cu 34% mai multe decât în perioada similară a anului 2025.
În perioada ianuarie-mai 2026 au fost identificate 387 de persoane fizice ce dau în locațiune bunuri imobile.
„De asemenea, au fost calculate suplimentar la buget: plăți de bază în sumă de 344,6 mii lei, majorare de întârziere în sumă de 18,3 mii lei și aplicată amendă în mărime de 26,4 mii lei, ca urmare a efectuării controalelor fiscale la 274 persoane fizice care dau în locațiune bunuri imobile”, informează autoritatea fiscală prin intermediul unui comunicat.
În acest sens, SFS amintește că potrivit art. 901, alin. (34) din Codul fiscal, persoanele fizice care nu desfășoară activitate de întreprinzător şi transmit în posesie şi/sau în folosință proprietate imobiliară, achită impozit pe venit în mărime de 7% din valoarea lunară a contractului.

„Contractul de locațiune trebuie să fie înregistrat la Serviciul Fiscal de Stat în termen de 7 zile de la data încheierii acestuia. Impozitul se achită lunar, cel târziu la data de 25 a lunii în curs”, se mai menționează în mesajul autorității.
De asemenea, persoanele fizice care nu desfășoară activitate de întreprinzător și care transmit în posesie și/sau în folosință proprietate imobiliară altor persoane fizice, inclusiv prin utilizarea platformelor Booking, Airbnb și altele, trebuie să respecte obligațiunile fiscale aferente veniturilor obținute.
Ghidul privind înregistrarea contractului de transmitere în posesie şi/sau în folosinţă a proprietății imobiliare poate fi consultat aici.

