Deschide.md

Începe o nouă subscriere prin platforma eVMS.md

Deschide.MD
Începe o nouă subscriere prin platforma eVMS.md

O nouă rundă de subscriere pentru valorile mobiliare de stat debutează astăzi, 1 decembrie, și va fi disponibilă până pe 10 decembrie pe platforma eVMS.md. Aceasta reprezintă ultima dintre cele trei sesiuni programate pentru trimestrul IV al acestui an, transmite IPN.

Ministerul Finanțelor precizează că, în cadrul acestei subscrieri, persoanele fizice vor putea investi în obligațiuni de stat cu o maturitate de 2 ani, cu o rată anuală a dobânzii de 7,10%. De asemenea, sunt disponibile obligațiuni cu o maturitate de 4 ani, cu o rată anuală a dobânzii de 7,35%.

Ministerul mai menționează că dobânda este fixă și se achită semi-anual, direct în contul bancar al investitorului.

Subscrierea desfășurată prin platforma eVMS.md, între 3 și 12 noiembrie, a atras investiții de peste 22 de milioane de lei, fiind realizate 521 de tranzacții de către 468 de investitori.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md