Deschide.md

Indemnizații de până la 375 de mii de lei pentru tinerii specialiști din învățământul profesional tehnic și superior

Deschide.MD
Indemnizații de până la 375 de mii de lei pentru tinerii specialiști din învățământul profesional tehnic și superior

Tinerii specialiști care aleg să lucreze în instituțiile publice de învățământ profesional tehnic și superior vor putea primi indemnizații unice de până la 375 de mii de lei. Guvernul a aprobat miercuri, 26 august, extinderea mecanismului de sprijin financiar destinat până acum tinerilor specialiști din învățământul general, transmite IPN.

Ministerul Educației și Cercetării menționează că banii vor fi acordați în două tranșe: jumătate din sumă, după șase luni de activitate efectivă, iar cea de-a doua – după 18 luni de activitate. De acest sprijin vor putea beneficia absolvenții debutanți cu vârsta de până la 35 de ani, care dețin diplome de studii profesionale tehnice, de licență, master sau doctorat. Sunt eligibile și persoanele care au obținut acte de studii peste hotare.

În învățământul profesional tehnic, valoarea indemnizațiilor va fi cuprinsă între 160 de mii și 375 de mii de lei, în funcție de nivelul studiilor, disciplina predată și localitatea în care se află instituția. Cea mai mare indemnizație va fi acordată tinerilor care vor preda discipline STEM – biologie, chimie, fizică, informatică și matematică – în instituții din afara municipiului Chișinău. Totodată, în învățământul superior, indemnizația unică va fi de 200 de mii de lei.

În instituțiile de învățământ profesional tehnic, beneficiarii vor putea fi angajați ca profesori de discipline de specialitate, maiștri-instructori sau profesori de discipline de cultură generală. În instituțiile de învățământ superior, aceștia vor putea ocupa funcții de asistent universitar, lector universitar sau cercetător științific. Absolvenții programelor de studii nepedagogice care vor fi angajați în învățământul profesional tehnic vor trebui să urmeze, în cel mult doi ani de la angajare, un modul psihopedagogic de 60 de credite de studii.

Repartizarea tinerilor specialiști va fi organizată anual de MEC, care va publica funcțiile vacante. Cei interesați trebuie să aibă media generală de studii de cel puțin 7,5, și să aibă o calificare corespunzătoare funcției vacante.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md