Potrivit noilor prevederi, planul de achiziții va trebui publicat în Registrul de stat al achizițiilor publice în termen de cinci zile lucrătoare de la aprobare. Aceeași regulă se va aplica și planurilor provizorii și modificărilor aduse acestora, precum și rapoartelor de monitorizare. Acestea vor fi disponibile în continuare și pe site-ul autorității contractante, iar dacă instituția nu are un site propriu, pe pagina autorității ierarhic superioare.
Potrivit notei de fundamentare a proiectului de hotărâre, procedurile actuale îngreunează accesul la date și monitorizarea achizițiilor publice. Astfel, în urma modificărilor prevăzute, autoritățile susțin că operatorii economici și societatea civilă vor avea acces la informațiile centralizate privind achizițiile planificate și executarea contractelor, ceea ce va facilita monitorizarea și va spori transparența procesului.

