Deschide.md

Întâlnire regală // Maia Sandu, primită de Charles al III-lea: „Sprijinul Regatului Unit ne dă încredere să mergem cu hotărâre înainte pe calea democrației”

cristina-vlah
Actualizat la:
Întâlnire regală // Maia Sandu, primită de Charles al III-lea: „Sprijinul Regatului Unit ne dă încredere să mergem cu hotărâre înainte pe calea democrației”

Președintele R. Moldova, Maia Sandu, a fost primită astăzi, 24 iulie, de către regele Charles al III-Lea.

Despre acest lucru se menționează într-o postare a Maiei Sandu pe rețelele de socializare.  

„Mulțumesc Majestății Sale, Regele Charles al III-lea, pentru primirea călduroasă la reședința sa din Sandringham. Sprijinul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord ne dă încredere să mergem cu hotărâre înainte pe calea democrației”, se arată în mesaj.

Amintim, că Maia Sandu se află într-o vizită de două zile în Marea Britanie. Ieri, șefa statului s-a întâlnit cu premierul britanic, Keir Starmer.

Deschide și  Maia Sandu, întrevedere cu premierul britanic Keir Starmer: Vom fortifica reziliența Moldovei și vrem să atragem investițiile britanice

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md