Deschide.md

„Invizibili printre noi”: expoziție despre traficul de persoane, la Aeroportul din Chișinău și Gara Auto de Sud

Deschide.MD
Actualizat la:
„Invizibili printre noi”: expoziție despre traficul de persoane, la Aeroportul din Chișinău și Gara Auto de Sud

O expoziție inspirată din poveștile reale ale supraviețuitorilor traficului de persoane a fost instalată la Aeroportul Internațional Chișinău și la Gara Auto de Sud. Potrivit OIM Moldova, expoziția intitulată „Invizibili printre noi”, urmărește să atragă atenția călătorilor asupra riscurilor exploatării și traficului de persoane, transmite IPN.

Expoziția este alcătuită din siluete în mărime naturală, inspirate din experiențele unor persoane care au supraviețuit traficului de ființe umane. Fiecare siluetă spune o poveste și scoate în evidență forme mai puțin vizibile ale exploatării, precum și consecințele pe termen lung asupra victimelor.

Organizația Internațională pentru Migrație atenționează că traficul de persoane poate afecta pe oricine, indiferent de vârstă, gen sau origine. În acest context, OIM subliniază importanța recunoașterii semnelor de alarmă și a informării populației pentru prevenirea cazurilor de exploatare.

Totodată, organizația atrage atenția asupra necesității de a sprijini supraviețuitorii și de a proteja persoanele aflate în situații de risc. Prin amplasarea expoziției în două dintre cele mai tranzitate puncte de călători, OIM își propune să aducă problema traficului de persoane mai aproape de public și să încurajeze o mai bună conștientizare a riscurilor.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md