Edilul a îndemnat să fie evitate interpretările, precizând că, în momentul potrivit, va oferi clarificările necesare, inclusiv privind eventualele repoziționări și noile obiective care se conturează atât la nivelul Primăriei, cât și în plan politic. Declarațiile au fost făcute în cadrul ședinței operative a serviciilor municipale, transmite IPN.
„La moment, după cum am menționat și săptămâna trecută, au fost inițiate mai multe procese interne de reorganizare, iar acest lucru, până la urmă, este o etapă firească. Și ceea ce ne dorim cel mai mult este ca rezultatele să corespundă așteptărilor cetățenilor, ori ele sunt mari în continuare”, a declarat Ion Ceban.
Edilul a subliniat că Primăria Chișinău este un organism viu, iar schimbările fac parte din viața oricărei organizații aflate în proces de dezvoltare. Ion Ceban și-a exprimat recunoștința față de toți colegii pentru munca depusă. „Despre eventualele modificări și repoziționări vă voi informa personal în cel mai scurt timp”, a notat Ion Ceban.
Întrebat dacă intenționează să rămână în funcția de primar sau va opta pentru mandatul de deputat, edilul a precizat că toate deciziile politice vor fi făcute publice după ce vor fi luate.
Participarea la ședința operativă de astăzi este una dintre primele apariții publice ale primarului după o perioadă de absență din spațiul public, survenită în urma alegerilor parlamentare din 28 septembrie.

