Anume din acest motiv, atât Chicu, cât și colegii săi de fracțiune, i-au urat succes lui Alexandru Munteanu și au anunțat că vor susține toate proiectele benefice pentru R. Moldova.
”Noi înțelegem că suntem într-o barcă cu Guvernul respectiv și, dacă nu-i ajutăm la vâslit, ne scufundăm cu toții, ca țară. Eu o spun cu toată sinceritatea: orice proiect pe care îl considerăm pozitiv pentru țară va fi susținut de noi. Și eu, și colegii mei, noi, cu toții, îi dorim succes ca cetățeni ai țării” a declarat Chicu.
El a explicat de ce a adoptat această poziție, afirmând că decizia ține nu doar de altruism sau bună intenție, ci este și una politică: R. Moldova trebuie să rămână guvernabilă atunci când se va încheia mandatul PAS.
”Poziția noastră constructivă reiese din faptul că înțelegem că, dacă eșuează acest Guvern, nu o să mai vrei să preiei puterea în acest stat. Înțelegeți? Situația va degrada în asemenea măsură, în care cei care vor să ajungă la conducerea politică fie nu-și dau seama, fie sunt kamikaze, cum se zice. Noi trebuie, ca opoziție, să facem așa ca, atunci când va pleca guvernarea asta, să fie posibil să mai avem țară. Să fie guvernabilă și să avem țară, propriu-zis” a notat Chicu.
Premierul desemnat, Alexandru Munteanu, va pleca vineri în Parlament pentru a cere votul de încredere. Fracțiunea Blocului ”Alternativa” a declarat, după consultări cu Munteanu, că va decide în cadrul ședinței, în funcție de răspunsurile pe care le va primi la întrebările puse, dacă își va da votul.

