Potrivit agenției de presă, oficialii de la Teheran consideră că prelungirea discuțiilor ar putea împiedica obținerea unui succes politic de către liderul de la Casa Albă, scrie Mediafax.
Unul dintre oficialii iranieni, care a solicitat să rămână anonim, a declarat că Iranul se pregătește pentru eventualitatea unor noi atacuri din partea Israelului și a Statelor Unite, nu pentru încheierea unui acord care să pună capăt războiului.
„Conducerea clericală este hotărâtă să nu-i ofere lui Trump o victorie politică”, a afirmat oficialul, citat de Reuters.
Iranul se pregătește pentru noi atacuri ale SUA și Israelului
Potrivit surselor citate de Reuters, oficialii iranieni consideră că Donald Trump ar putea decide în cele din urmă reluarea atacurilor pentru a depăși blocajul negocierilor. În acest context, Teheranul ar vedea șanse reduse pentru obținerea unui progres diplomatic înaintea alegerilor americane din 3 noiembrie.
Poziția Iranului indică faptul că autoritățile de la Teheran se pregătesc pentru continuarea confruntării, în paralel cu menținerea discuțiilor diplomatice cu Washingtonul.
Negocierile dintre Iran și SUA sunt blocate de programul nuclear
Unul dintre principalele obstacole în calea unui acord îl reprezintă ordinea în care cele două părți vor să abordeze problemele aflate pe masa negocierilor.
Iranul insistă ca prevederile planului său în șapte puncte, care stabilește condițiile pentru continuarea discuțiilor, să fie îndeplinite înainte de începerea negocierilor privind programul nuclear.
În schimb, Statele Unite doresc ca programul nuclear iranian să fie discutat încă de la începutul procesului diplomatic, relatează Reuters.
Diferențele de abordare mențin negocierile într-un impas și sporesc incertitudinea privind posibilitatea încheierii unui acord. Potrivit oficialilor iranieni citați de agenție, Teheranul nu se așteaptă la o evoluție decisivă înaintea alegerilor americane, în timp ce perspectiva reluării atacurilor rămâne o preocupare pentru autoritățile iraniene.

