Potrivit unui comunicat difuzat miercuri, 1 octombrie, mai mulți pasageri israelieni ar fi intervenit după ce și-au dat seama de ceea ce se întâmpla. Aceștia ar fi intrat în cabina de pilotaj, l-ar fi confruntat și imobilizat pe pilot și ar fi contribuit la restabilirea controlului asupra aeronavei.
Israelul susține că intervenția pasagerilor a împiedicat producerea unei posibile catastrofe și a salvat viețile persoanelor aflate la bord. În comunicat este remarcată și intervenția copilotului emiratez și a celorlalți membri ai echipajului.
Autoritățile israeliene consideră că presupusul atac i-ar fi vizat nu doar pe pasagerii israelieni, ci și relațiile dintre Israel și Emiratele Arabe Unite, normalizate în 2020 prin Acordurile Abraham.
În comunicat, Israelul afirmă că incidentul nu va afecta relațiile cu Emiratele Arabe Unite și își reafirmă angajamentul pentru consolidarea cooperării dintre cele două state.
Circumstanțele incidentului, inclusiv presupusa intenție a pilotului de a prăbuși aeronava, fac în prezent obiectul unei investigații.
La bordul avionului se aflau 174 de pasageri. Aeronava a fost deviată și a aterizat de urgență, în siguranță, la Tabuk, în Arabia Saudită, după ce mai mulți pasageri și membri ai echipajului ar fi intervenit pentru a-l imobiliza pe unul dintre piloți. Toți pasagerii sunt în siguranță și au ajuns ulterior în Israel cu un alt avion, în timp ce membri ai echipajului au fost transportați la spital.

