Doctorul în istorie consideră că separatismul din stânga Nistrului nu a apărut ca o mișcare populară spontană. În opinia sa, acesta a fost organizat de o parte a nomenclaturii sovietice locale – directori ai marilor întreprinderi industriale și lideri de partid, care au fost sprijiniți de structuri unionale și ulterior de Federația Rusă.
În opinia sa, conflictul nu a fost unul interetnic, ci unul politic și teritorial. „Componența etnică de pe ambele maluri ale Nistrului era similară, iar populațiile conviețuiau pașnic. Inclusiv în rândurile Armatei Naționale a Republica Moldova, o instituție tânără la acel moment, au luptat numeroși etnici ruși și ucraineni, alături de moldoveni, iar unii dintre ei au murit apărând integritatea statului”, precizează istoricul.
Artur Leșcu a subliniat că regiunea transnistreană a fost transformată într-un instrument de presiune politică. Potrivit lui, scopul este de a împiedica consolidarea statului moldovean independent și orientarea sa spre Europa sau spre o eventuală reunificare cu România.
