Cine s-ar fi așteptat că va începe cu Groenlanda, cea mai mare insulă a lumii, aflată sub gheță mai tot anul? Presiunea post-Maduro a Statelor Unite asupra Danemarcei, Europei și aliaților săi pentru preluarea Groenlandei a devenit cea mai importantă criză a NATO, dar mai ales se transformă în puncul de ruptură al lumii bazate pe reguli. Marea Ruptură transatlantică este tot mai probabilă, atunci când Donald Trump, președintele Statelor Unite, proferează amenințări directe asupra aliaților săi, utilizând inclusiv politica de constrângere prin tarife. Abordarea temei crează dificultăți majore atunci când securitatea statelor europene, cu precădere a celor din flancul estic, este dependentă de Statele Unite și prosperitatea lor, dar și apărarea, în viitorul apropiat, ține de Uniunea Europeană, coerența și convergența pozițiilor europene. Dacă mai adăugăm aici și experiența istorică a statelor care au trait aproape jumătate de secol sub comunism și în sfera de influență a Rusiei, nevoia de a menține regulile și dreptul internațional și respingerea abuzului și utilizării forței, devine limpede că avem de a face cu furtuna perfectă în privința deciziilor imediate ale României în privința raportării la tematica legată de Groenlanda.
Cea mai mare amenințare pentru provocarea Marii Rupturi
Două afirmații majore venite după reiterarea dorinței președintelui Donald Trump de a prelua Groenlanda au stârnit stupoare: prima, afirmația privind nerespectarea dreptului internațional; cea de a doua, motivația pentru care Statele unite doresc să preia Groenlanda, combinată cu referirile de după extragerea lui Maduro la petrolul furat. În ambele cazuri, o clarificare este necesară la nivelul actorului internațional Statele Unite în sensul în care vorbim despre un actor care mai respectă Carta ONU și angajamentele din acordurile semnate sau dacă, pe baza puterii dobândite, intenționează să ia, eventual cu forța, teritoriile altor state, chiar aliate, în cazul Groenlandei.
În primul caz, totul ține de înțelegerea nevoilor de securitate a Americii lui Trump, invocate drept motivație primordială pentru preluarea Groenlandei. După întâlnirea de la Casa Albă între miniștrii de Externe al Danemarcei, Lars Lokke Rasmussen și cel al Groenlandei, Vivian Motzfeldt cu Secretarul de Stat Marco Rubio și vicepreședintele Statelor Unite, JD Vance, a părut că părțile au fost de acord că au o neînțelegere și au creat o comisie la vârf pentru discutarea soluțiilor care țin cont de nevoile Statelor Unite și de liniile roșii ale Danemarcei, respectiv suveranitatea și integritatea teritorială. Rezultatul a fost însă sancțiuni împotriva a opt state europene care au decis să dezvolte exerciții în Groenlanda pentru protejarea teritoriului – una dintre observațiile lui Donald Trump – dar și să protejeze și să descurajeze Washingtonul în fața unei acțiuni în forță.
La capitolul motivații, situația este cea mai complicată, pentru că Statele Unite au încă din 1951 o bază militară în Groenlanda și, de asemenea, libertatea de a dezvolta alte capabilități dacă sunt necesare, pe teritoriul groenlandez-trupe, nave, senzori, avioane, elicoptere, orice. Motivațiule sunt diverse: Donald Trump a afirmat că “Am subvenționat Danemarca, și toate celelalte state din Uniunea Europeană, mai mulți ani pentru că nu am aplicat tarife pe mărfurile lor și alte forme de remunerare încât azi, după secole, e rândul Danemarcei să dea ceva înapoi pentru că Pacea Lumii este miza”; secretarul de stat Marco Rubio a declarat, la întâlnirea cu europarlamentarii, că Statele Unite doresc să cumpere Groenlanda, iar suma vehiculată ar fi 700 miliarde, jumătate din bugetul Pentagonului. Șeful adjunct al administrației prezidențiale, Stephen Miller, a declarat că nimeni nu va lupta pentru Groenlanda și că președintele intenționează să preia, să dobândească, să ia în proprietate insula de gheață într-o formă sau alta, susținând că armata americană e întotdeauna o opțiune la dispoziția comandantului șef. Iar președintele Camerei Reprezentanților, Mike Johnson a declarant că SUA are întotdeauna opțiunea militară pentru orice, dar crede că în cazul Groenlandei, se lucrează pe canale diplomatice.
Liderii europeni a șapte state NATO au emis un comunicat comun în care condamnă ambițiile Statelor Unite de a anexa Groenlanda, în timp ce președintele Trump a avertizat națiunile europene că desfășurarea de soldați și personal militar în Groenlanda este “o situație foarte periculoasă pentru siguranța, securitatea și supraviețuirea planetei”, după ce referirea la nevoia de a avea Groenlanda pentru edificarea Golden Dome, scutul anti-rachetă al SUA e necesară, ca și despre metalele rare și petrolul pe care l-ar deține teritoriul semi-autonom al Danemarcei.
În fapt, Statele Unite au trei soluții alternative pentru a dobândi insula. În mod legal, vânzarea – chiar dacă nu mai este o opțiune de secole - ar putea fi o soluție legală teoretică, dar în lumea modernă, teritoriul, populația, bogățiile nu sunt de vânzare în termenii aceștia. Apoi o altă variantă legală este autodeterminarea populației groenlandeze, însă sondajele de opinie, opțiunile populației și demonstrațiile publice arată că nici aceasta nu este fezabilă. În fine, soluția ilegală este constrângerea sau luarea cu forța a teritoriului, contrar voinței cetățenilor săi, o formulă care înseamnă încălcarea democrației, drepturilor omului și dreptului internațional, nerespectarea de către Statele Unite a Cartei ONU, a suveranității, integrității teritoriale și independenței unui stat, chiar aliat și membru fondator al NATO. Mai mult, aceste valori sunt incluse în Tratatul Nord-Atlantic, deci acțiunea ar echivala cu nerespectarea Tratatului de la Washington, 1949, cu toate consecințele de precedent pe care un asemenea pas l-ar reprezenta, sau cum spunea premierul Danemarcei, ar fi echivalent cu desființarea NATO – cum ar putea să se mizeze pe respectarea articolului 5 când nu e respectat articolul 1. Interesant este, însă, că Statele Unite nu și-ar respecta, astfel, propria Strategie Națională de Securitate Trump, care menționează NATO ca element de interes național, ca și apărarea Europei împotriva oricărui atac, cu definirea statelor europene membre în limita teritoriilor recunoscute internațional.
America – administrație, cetățeni, Congres, Curtea Supremă
Subiectul a deschis și o altă discuție internațională care vizează dezbaterea a ce vrea America, nu numai ce dorește Trump și administrația sa. Dacă la nivel executiv persistă confuzia, dar există unitate în a clama Groenlanda pentru că așa dorește Președintele Statelor Unite, la nivelul populației, un sondaj CNN a arătat că 75% din populație nu e de acord cu preluarea Groenlandei, pentru ca un alt sondaj, făcut la momentul în care tema s-a acutizat să arate 86% dintre alegătorii americani care se pronunță împotriva preluării Groenlandei de către SUA.
Reacția președintelui Trump de a introduce tarife de 10% începând cu 1 februarie pentru statele care dau trupe pentru reasigurare, principalii săi aliați și state europene, care vor deveni 25% de la 1 iunie, intră sub incidența atributelor executivului și ale președintelui în dispute cu Congresul. Curtea Supremă a Statelor Unite se așteaptă să decidă în perioada viitoarelor săptămâni asupra acestui drept, sesizată fiind în legătură cu tarifele aleatorii introduse de președinte și nu de către Congres. Administrația Trump a optat pentru a utiliza Legea International Emergency Economic Powers Act, care nu prevede tarifele pentru această situație, și judecătorii s-au arătat deja sceptici. Altă legislație ar fi limitativă ca scop și perioadă de timp în care ar permite aplicarea tarifelor. Deci Curtea Supremă, care joacă rol de Curte Constituțională în Statele Unite, este o altă instituție care ar putea interveni și avea un cuvânt de spus.
Dar poate cea mai importantă instituție este Congresul, purtător al suveranității americanilor, care ar putea interveni, chiar dacă Republicanii, partidul lui Donald Trump, sunt majoritari în ambele camere. Mai întâi, pragmatic, pentru că în luna noiembrie sunt alegeri iar acțiunile din primul an prezidențial au dus la prăbușirea susținerii publice și la pierderea tuturor alegerilor intermediare desfășurate în 2025. Apoi pentru că atât în materie de atribuții, cât și în ceea ce privește NATO, Congresul este aproape unanim în a susține propriile sale poziții, mai ales că sunt susținute de majoritatea copleșitoare a populației.
De altfel, aceste poziții au fost exprimate deja public. O delegație bipartizană de congressmani a plecat la Copenhaga pentru a se întâlni cu liderii din Groenlanda și Danemarca și a-i reasigura, chiar în timp ce presiunile și constrângerile din partea președintelui Trump au izbucnit mai acut la Washington. Sâmbătă, 16 ianuarie, senatorul democrat Chris Coons, șeful delegației, a declarat că tempoul acțiunilor publice ale administrației Trump legate de potențiala achiziție a Groenlandei nu este constructiv, în timp ce liderul minorității democrate din Congres, Chuck Schumer, a declarat că democrații vor introduce o legislație care să blocheze tarifele “înainte ca acestea să producă mai multe pagube Americii și aliaților săi din Europa.” La demers s-au alăturat chiar și parlamentari republicani, într-un caz vorbindu-se chiar de înclinația de a vota un eventual impeachment a lui Trump legat de Groenlanda, dacă se precizează un asemenea demers.
Impactul preluării Groenlandei. Cea mai mare criză a NATO din istorie
Impactul eventual al preluării Groenlandei, contrar voinței Danemarcei și a Groelandei însăși, poziții exprimate deja, duce la cea mai mare criză a NATO din existența sa cu consecințe majore nu numai dacă efortul merge înainte, ci unele care sunt deja înregistrate și sunt ireversibile, costuri privind descurajarea în cazul statelor europene și precedente vizând acapararea teritoriilor statelor terțe de către vecinii lor mai potenți, în primul rând a puterilor nucleare majore. De asemenea, amenințările președintelui Trump legate de Groenlanda față de aliații săi sunt fără precedent, ca și folosirea coerciției pentru a dobândi prin forță teritorii și avantaje materiale de la alați și, în fapt, de la orice stat.
În ceea ce privește sancțiunile anunțate la adresa aliaților, după ajungerea la acordul SUA-UE care a fost suspendat de la ratificare după anunțul președintelui Trump tocmai pentru ca să nu cadă la vot, ele afectează și mai mult comerțul European cu Statele Unite, vizează aliații pe termen scurt, fără preaviz, într-un diferent care amenință în mod real irelevanța, dacă nu existența sau măcar ruperea NATO. Amenințarea cu utilizarea forței militare pentru a dobândi teritoriul unui aliat este fără precedent în istorie și amintește de Războiul de Independență al României când, la retragerea trupelor ruse, în ciuda angajamentelor de la începutul războiului ruso-turc, Țarul a decis să preia trei județe din Sudul Basarabiei. Chestionarea legitimității și legalității acțiunii către Congres, sistemul de justiție American și Curtea Supremă cu rol de Curte Constituțională a devenit natural, pentru a stabili explicit dacă e vorba despre o administrație, dacă democrația americană are instrumentele să regleze situația sau dacă confruntarea deschisă este imposibil de soluționat prin mecanismele de control și ponderare, respectiv echilibrul puterilor în statele democratice.
Trebuie spus că NATO nu are nici un instrument de reacție când e vorba despre o dispută între două state membre. Recursul la articolul 5 e imposibil, ca orice altă misiune sub egida aliată fără decizia în Consiliul Nord-Atlantic, adică într-un conclav în care fiecare stat membru are drept de veto. Secretarul General al NATO poate juca rolul de mediator, alături de state membre, și a făcut-o și în trecut – recenta dispută Greco-turcă și măsurile de reasigurare americano-franceze – și de data asta Mark Rutte a fost la Washington în tentativa de dezescaladare și deconflictualizare, eventual de preluare sub egida NATO a apărării Groenlandei, care a fost invocată drept motiv. Deși nu există alte motive evidente, SUA pare să fi respins varianta, chiar dacă Secretarul General s-a abținut de la orice comentariu.
Soluția legală cea mai la îndemână ar fi identificarea problemelor administrației Trump în materie de securitate și negocierea, respectiv alinierea lor sub forma unei misiuni NATO pe care să o îndeplinească SUA fără probleme, pentru rezolvarea temelor preocupante. A șocat și afirmația președintelui de la Casa Albă vizând faptul că nu poate investi într-un bun închiriat, ci doar într-unul în care este proprietar: probabil acest lucru vine din experiența din imobiliare, dar între state, orice poate fi subiect de acord și poate îndeplini condițiile comun acceptate de state și care să satisfacă nevoile legitime ale SUA în privința Groenlandei. In schimb referința la apartenența Groenlandei la Emisfera Vestică, ca și cum acest fapt ar fi izvor de drept internațional și ar permite încălcarea dreptului internațional, este șocantă, ca și argumentul că navele militare rusești și chinezești ar roi în jurul Groenlandei, când nu este așa de zeci de ani. Și chiar dacă ar fi o asemenea problemă, ea se poate soluționa fără apelarea la anexarea de teritoriu.
Reacția aliată: ieșirea de sub constrângere, evitarea șantajului economic, izolarea lui Trump
Calm și rezervat, răspunsul aliaților europeni nu a întârziat, după cum am văzut. Primele acțiuni, descurajarea unei intervenții necugetate în Groenlanda. Apoi o reacție relativ moderată privind sancțiunile, pe principiul că celelalte instituții democratice americane vor avea timp să intervină și să modereze voința și dorința preșdintelui american. A fost respinsă acțiunea de constrâgnere și condamnată dorința de a acapara teritorii de către Statele Unite. Tot așa cum au fost proteste privind afirmațiile la adresa Danemarcei ca și cele mai vechi la adresa Canadei și mai noi la adresa Islandei ca cel de-al 52 stat. desigur cetățenii au protestat, iar analizele din mass media liberă nu sunt deloc cele mai laudative și salutare la adresa acțiunilor președintelui Trump.
Această evoluție a adus în prim plan reacția în cazul precedentului Canada. După impunerea de tarife privind mărfurile canadiene, contrare tratatului nord-american revizuit chiar de către președintele Trump în primul său mandat, premierul Canadian Mark Carney a negociat cât a putut cu Statele Unite pentru ca ulterior se apropie de UE, să extindă propriile acorduri comerciale și să se redirecționeze către terțe piețe, ajungând să crească comerțul Canadian cu 14% - care valorează mult mai mult decât suma pierdută în comerțul cu SUA. În egală măsură, tocmai a deschis calea relațiilor comerciale cu China, celalalt actor Mare Putere, despre care administrația Trump afirmase în vară că încearcă să persuadeze restul lumii să evite China și să o izoleze.
Ca urmare a anunțării tarifelor de 10%, ambasadorii UE s-au reunit de urgență la Bruxelles în ședința reprezentanților permanenți pentru a îmbrățișa o poziție comună, în timp ce cele 10% tarife vizează, de la 1 februarie, Danemarca, Norvegia, Suedia, Franța, Germania, Marea Britanie, Țările de Jos și Finlanda. Nici varianta menținerii temei în afara Consiliului Nord-Atlantic, așa cum a încercat secretarul general Mark Rutte până astăzi nu mai poate fi susținută și, cel mai probabil, situația Groenlandei va ajunge și în acest format să fie discutată. Iar principalele reacții prealabile sunt transformarea prietenilor în inamici, acțiune contrare intereselor propriei țări, șantaj economic, amenințări și constrângere, îndepărtarea pozițiilor Americii față de aliații săi europeni și aliații săi, în general.
Premierul britanic, Keir Starmer, susține că viitorul Groelandei "este o problemă a groenlandezilor și a danezilor" și că "aplicând tarife aliaților pentru urmărirea securității colective a aliaților NATO este complet greșit". Ministrul de Exerne danez, Lars Loekke Rasmussen a susținut că declarațiile președintelui Trump “au fost o surpriză” după "întâlnirea constructivă" de la Washington. Președintele francez, Emmanuel Macron a declarat că "nici o intimidare sau amenințare nu ne va influența" descriind amenințarea cu tarife drept "inacceptabilă". Premierul suedez Ulf Kristersson susține că liderii europeni "nu vor permite ca să fie șantajați", iar președintele finlandez Alexander Stubb i-a transmis lui Donald Trump că "între aliați, temele se rezolvă mai bine prin discuții, nu prin presiune", în timp ce premierul norvegian Jonas Gahr Støre a subliniat că "amenințările nu au ce căuta între aliați".
Tenstiunile dintre aliații transatlantici au ajuns la vârf după ultimele evoluții privind Groenlanda. Dacă se va merge mai departe, soarta NATO pare fără întoarcere, ca și eșafodajul de securitate în Europa. Chiar și o întoarcere din drum poate veni cu mari temeri privind zdruncinarea fără drum înapoi a descurajării la nivel european, cu toate consecințele acestei situații în fața Rusiei lui Putin mai ales pentru statele din flancul estic. Nu în ultimul rând, discuțiile privind izolarea Statelor Unite apar tot mai des mai ales că se vorbește despre primul stat care afirmă că nu respectă dreptul internațional – chiar și Rusia și China au pretenția că îl respectă, chiar dacă fac abuz de drept și reinterpretează puternic prevederile din tratate și chiar realitatea de pe teren. În afara cazului unei moderări a instituțiilor democratice în fața voinței manifeste a Președintelui Trump, nivelul tensiunilor pare greu de acomodat cu nevoia coeziunii lumii occidentale așa cum o știm.
