Contact
Deschide.md

Iulian Chifu // Ceea ce Rusia nu și-ar fi dorit. Europa actor geopolitic: reașezări interne, greutate strategică externă

Iulian Chifu
Iulian Chifu // Ceea ce Rusia nu și-ar fi dorit. Europa actor geopolitic: reașezări interne, greutate strategică externă

Centrul pentru Geopolitică al JP Morgan Chase a lansat un raport despre Europa Apărării, pe care o situează la un punct de inflexiune între suveranitate și coeziune, eficiență și competitivitate industrială în materie de Apărare. Interesant, documentul abordează o parte a doua în care discută reașezările geopolitice pe care noile ambiții în materie de apărare le lansează.

Întreaga dezbatere a adus în prim plan originea și construcția Uniunii Europene, în fapt a comunităților europene, motivația din spatele proiectului strategic american care a combinat Planul Marshall de reconstrucție a Europei cu asumarea responsabilităților majore în materie de apărare și securitate și crearea echilibrelor și controlului reciproc între statele europene, respectiv consecințele distrugerii acestor echilibre în interiorul conglomeratului european și configurarea unui actor geopolitic atât de complex structurat dar puternic și cu capabilități din Europa, sub presiunea Rusiei. Pentru că aici nu a înțeles analistul american din spatele raportului: complexitatea și coeziunea europeană a diversității și imposibilitatea omogenizării diferențelor și multiplicității culturale europene. Pentru că ideea unității prin diversitate chiar este definitorie pentru actorul european actual și viitor.

Pe scurt

  • Europa păcii și echilibrelor, după Războiul Mondial

  • Forța și puterea de temut a Uniunii Europene: puterea normativă, morala și consensul cu mulți actori

  • Ai grijă ce-ți dorești, că s-ar putea să ți se întâmple: Rusia și provocarea la adresa Europei

  • Unde nu a înțeles Morgan Chase lucrurile: Europa va rămâne actor post-modern și nu stat federal

 

Europa păcii și echilibrelor, după Războiul Mondial

Cel de-al Doilea Război Mondial a fost o traumă și pentru europeni, pentru întreaga lume, ca și pentru americani. În Statele Unite, responsabilitatea apărării statelor europene, cu precădere din Vestul Europei, de unde proveneau majoritatea americanilor la origine, se combina cu motivația geopolitică a protecției aliatului european pentru a evita ca fortăreața americană, situată între cele două Oceane, Atlantic și Pacific, și între cei doi actori vecini pașnici, Canada și Mexic, să nu fie antrenată în vreun război sau dependințele sale și nevoia de acces la resurse să fie combătută și blocată de cineva. De aceea nici o dominație germană a Europei, nici una sovietică sau rusească nu avea cum să o aranjeze.

Relația cu Imperiul Britanic, după independență, a devenit crucială. Nu numai că cele două state împărtășeau aceeași limbă, dar semnaseră și Pactul Transatlantic și aveau securitatea dependentă de menținerea controlului asupra Atlanticului de Nord, al liberei circulații transatlantice fără amenințările submarinelor germane sau a navelor care să blocheze cumva această relație. De aici și controlul pe diferitele intrări în Atlantic, fie din Marele Nord, via Marea Norvegiei, Strâmtoarea Calais sau coridorul dintre insulele britanice, sau celebra gaură GIUK, între Groenlanda, Islanda și Marea Britanie(UK), pentru că la acea oră nu exista încă încălzirea globală și problematica traversării directe a Polului Nord de către Rusia pentru a amenința direct continentul american.

Dar poate cea mai mare traumă era neastâmpărul Europei, faptul că nu se mai putea gestiona singură, ba chiar de două ori în decurs de 30 de ani, soldații americani fuseseră obligați să meargă pe continent pentru a stopa ambițiile unuia sau altuia dintre actorii europeni care dorea dominația continentală, în prim plan fiind cu precădere Germania. Pe această bază, Statele Unite au gândit pragmatic și planificat reconstrucția Europei prin planul Marshall, care să permită accesul la piață și, totodată, recuperarea costurilor de război, apoi construcția acestui proiect european al păcii care să evite reluarea unei confruntări prin controlul reciproc între europeni și, totodată, prin asumarea de către Statele Unite a umbrelei nucleare și a apărării convenționale a Europei, și pe fondul lipsei de capabilități și oameni a europenilor, post-război. Așa au apărut bazele enorme americane din Europa, Reimstein și Aviano, exact pe teritoriile învinșilor în război, amplasarea armelor nucleare pe continent, ca și relațiile privilegiate în materie de Apărare cu Marea Britanie și Franța, dar și pe relație transatlantică, cu precădere.

La nivel european, tot varianta americană se ghicește în spatele Comunităților Europene constituite de Părinții Fondatori: pe varianta clasică stick and carrot, SUA a realizat controlul reciproc al cărbunelui și oțelului – instrumentele construcției de armamente, un acord care presupunea menținerea echilibrată a prețurilor, care să permită și utilizarea produselor industriale, dar și evitarea acumulărilor și începerii unei producții masive de armamente – apoi controlul energiei atomice și posibilelor variante cu utilizare militară – asta până la acordul de neproliferare – respectiv atractivitatea Pieței Comune, o formulă win-win pentru toate statele membre, care se puteau dezvolta împreună prin accesul masiv la o piață mare, care și produce masiv, deci poate să exporte convenabil. Așa au fost constituite Comunitățile Europene – a Cărbunelui și Oțelului, Euroatom și Comunitatea Economică Europeană - reunite ulterior în Uniunea Europeană. Dar fără un braț militar propriu-zis.

Evoluțiile post Război Rece au ajuns la momentul Obama, care a înțeles trei lucruri: nevoia ca greutatea să se mute spre Indo-Pacific, acolo unde China amenința hegemonia americană asupra lumii; apoi problema dominației americane, cu control și responsabilități greu de ținut inclusiv pe continentul european; dar și cu perspectiva ca Europa însăși să-și crească greutatea strategică, cheltuielile de apărare și să ajute mai mult America și militar. Dacă Obama dorea ca toate statele membre NATO, inclusiv cele europene, să meargă împreună să ajute în Indo-Pacific, ideea a fost simplificată ulterior în raportul incorect și cheltuielile Americii pentru securitatea și apărarea Europei, în timp ce aceasta, prin Uniunea Europeană, reprezenta un competitor care trăia mai bine inclusiv pe seama investițiilor americane în apărarea europenilor, în timp ce banii care ar fi fost folosiți în apărare au fost băgați în economie și dezvoltare, de unde o relație inegală și incorectă pe linie transatlantică, în lectura administrației Trump.

Forța și puterea de temut a Uniunii Europene: puterea normativă, morala și consensul cu mulți actori

Europa nu a fost și nu este încă un actor geopolitic, clasic, chiar și prin simplul fapt că nu este un stat federal ca America, ci un conglomerat de state cu istorii și evoluții distincte, chiar cu o colecție de confruntări trecute, dar unite prin principii și valori comune într-o formulă de actor post-modern, de prim interes și atractivitate pentru întreaga constelație de state europene. Mai mult, după Brexit, când a doua cea mai bogată țară din Europa s-a confruntat cu o prăbușire economică de amploare la părăsirea pieței comune, către care revine astăzi, fiecare țară europeană a realizat nu numai avantajele apartenenței la UE, cât și costurile părăsirii acestei construcții. Iar această realitate nu a putut fi înfrântă nici de valul de mișcări așa-numit suveraniste, naționaliste, de extremă dreapta la nivel european.

Dacă Europa nu are încă o forță militară relevantă, substanțială și bine echipată și pregătită, are componente ale acestei forțe la nivel național. Deci relevante pentru lumea în care am trăit, cu capacitate de proiecția la distanță strategică, dar încă nepregătită să se confrunte cu un război de agresiune pe scară largă, de mare intensitate, pe termen lung, așa cum a dezvoltat Rusia în Ucraina. Această perspectivă a războiului propus de Rusia, bazată pe ambiția evocată deja la Abu Dhabi de a fi din nou superputere, cu sferă de influență pe o parte din Europa de Est, fără a schimba vreo fărâmă din pornirile sale după ce a fost oprită în Donbas de Ucraina, este relevantă și amenință să transforme Uniunea Europeană în adevărat actor geopolitic.

Până atunci, Uniunea Europeană, Europa în întregul ei – statele sunt incluse în aceleași structuri de apărare și securitate sau le sunt asociate, sunt integrate în aceeași piață sau asociate, cu un nivel de integrare mai mare sau mai mic și cu propriile particularități – are cu totul alte elemente de putere, în formatul de actor post-modern pe care l-a conceput și dezvoltat: mai întâi, o putere economică greu de contestat, chiar dacă există rezerve și întârzieri la inovație și noile tehnologii a.i. Nu trebuie să uităm însă că, la nivel european, se află una dintre punțile cele mai importante, crearea de noi cipuri prin litografiere, acolo unde Țările de Jos sunt principalele dacă nu singurele autoare de asemenea mașini. Deținerea de materiale critice și metale rare, ca și cea mai fantastică planificare și creare de microcircuite și chip-uri nu e suficientă fără acest ingredient obligatoriu, care trece prin Europa.

Dar poate cea mai importantă componentă a puterii europene este puterea normativă. Aici impunerea de reguli și includerea de politici prin acordurile cu terți s-a dovedit extrem de eficientă și extrem de puternică. Cine are dubii, să o întrebe pe Marea Britanie, care a descoperit în modul cel mai neplăcut cu putință, cât de puternică este Uniunea Europeană prin asemenea acorduri. Apoi, făcând nenumărate acorduri cu cei 27 de membri și nenumărați parteneri, Europa a învățat și să facă consensuri cu nenumărați membri participanți, o valoare adăugată extrem de importantă în lumea fragmentărilor de azi, dar și să exporte propriile reguli și valori prin intermediul acestor tratate.

În fine, înalta postură morală pe care a menținut-o Europa prin apărarea și respectarea lumii bazate pe reguli o califică, o dată în plus, drept centru de atractivitate pentru terți, cetățeni, state care caută modele de dezvoltare, investiții și companii, care-și doresc reguli clare și competiție corectă. Asta este puterea Europei, care potrivit regulilor și criteriilor capacității geopolitice evocate de Henry Jackson Society, se situează între prima și a doua poziție economică prin combinarea economiilor statelor membre, între a doua și a treia poziție în investiția militară, mergând clar spre prima poziție astăzi, din nou, investiții combinate, și pe prima poziție în materie de securitate – reziliență, descurajare credibilă și acțiuni și capabilități pro-active planificate. Deci o Europă ce vine din urmă și ajunge să se transforme și într-un actor geopolitic, cu un instrumentar militar solid.

Ai grijă ce-ți dorești, că s-ar putea să ți se întâmple: Rusia și provocarea la adresa Europei

Provocarea Rusiei, reconfirmată la Abu Dhabi, este cea care a făcut Europa geopolitică, adăugată nevoii Statelor Unite de a avea un partener capabil ca să o ajute în apărarea lumii transatlantice, dar și în rivalitățile din Indo-Pacific. Provocarea confirmată la adresa Europei, ignorarea ei ca actor, încercarea de a o trata distinct sau țară cu țară, într-o negociere ruso-americană eventual pe seama ei, toate au reconfirmat nevoia ca drumul Europei să meargă spre postura de putere geopolitică. Iar aici, Raportul JP Morgan Chase vine cu câteva noutăți și elemente de reflecție remarcabile, chiar dacă conțin și ceva estimări greșite.

Astfel, elementul de valoare adăugată cel mai relevant al Raportului este faptul că, dacă a rezolvat problema finanțării și atragerii capitalului, al voinței politice și lansării investițiilor, e importantă transformarea acestora în capabilități. Apoi faptul că alegerile cele mai importante sunt cele politice, aici discuția revenind la numărul de platforme construite și la egoismul privind producția proprie națională. În fine reașezarea investițiilor și creșterea industriei de apărare la nivel european, cu precădere în țările din Flancul Estic, care se simt mai amenințate și cresc mai repede și în ritm mai alert investițiile, vor schimba dramatic și redistribuția puterii la nivelul Europei, și raportul de producție transatlantic, dar și instrumentarul în relația cu Orientul Mijlociu, Țările din Golf, respectiv cu zona Indo-Pacificului.

 

Investițiile în componenta de apărare și în industria de apărare au crescut dramatic. În 2025, cu 20-25% pe medie, cu o creștere substanțială în Estul Europei, de la Marele Nord către România (și Turcia). Inegal, dar remarcabil. Apoi implicarea americană în războaie și refacerea propriilor stocuri au dus la blocaje relevante, când nu ai acces la muniție, la piese de schimb și mentenanță pentru armamentele cumpărate, sau chiar nu sunt livrate la timp, toate cu costul reorientării spre alte surse – coreeene, israeliene, britanice, desigur - dar și spre producția europeană. Lecțiile învățate din Ucraina, inclusiv joaca de-a viteza Starlink, blocajele de livrare și refuzul transmiterii datelor pentru licență de producție pentru Patriot/interceptoare PAC 2,3, sau din ecosistemul construit de războiul de secol 21 și viteza de schimbare de tehnologie privind dronele, războiul electronic și telecomunicațiile militare, toate au creat reguli noi de achiziții și producție, de la lanțuri scurte și imediate, europene, la producție străină in situ și achiziții cu scalabilitate inclusă, care se achiziționează direct la nivelul adaptării la zi și se poate adapta în continuare de către producător chiar la nivelul statelor în cauză, care le utilizează, pentru nevoile viitorului.

Preocupările raportului sunt trei, extrem de importante. Mai întâi, autorii consideră că nevoia de producție de masă, în număr mare, reclamă renunțarea la suveranitate și achiziții comune de produse construite în comun. Exemplu avionului FCAS franco-germano-spaniol, abandonat în vara lui 2026, reprezintă un contra-exemplu. Ceea ce este corect, doar că intervine aici o greșeală: perspectiva Europei federale rămâne un proiect, o viziune îndepărtată, iar formatul post-modern actual va dăinui, ceea ce nu înseamnă că, dincolo de producția de platforme convenționale clasice – tancuri 12 tipuri europene față de unul american, avioane 15 tipuri față de 5 americane sau fregate 25 de tipuri europene față de 2 americane– nu pot fi transformate peste noapte. Dar în materie de producția de noi capabilități moderne – drone, rachete, balistice, rachete și sisteme antirachetă, pentru lovituri în adâncimea teritoriului inamic – se pot realiza și accepta proiecte comune. Și chiar există, ba chiar implică finanțări europene pe 5 proiecte majore împreună cu Ucraina este implicată în 3 – drone, sisteme anti-dronă și rachete în adâncime strategică Freyja, în curs de testare în Danemarca deja. Această sinteză național-european va rămâne definitorie, inclusiv la nivelul capabilităților spațiale, internet sub-orbital, etc.

Pe aceeași linie de argumentație pierde spațiu și ideea tensiunii dintre urgență și autonomie, fiind vorba despre scalare la produse noi, chiar dacă înseamnă reducerea dependențelor și investițiile companiilor străine pe tărâm european, pentru a putea vinde și integra în această piață. Tot astfel cum nivelul de ambiție și capacitățile industriale ar putea să aibă o soluție, dacă acceptăm tranziția necesară de 5-10 ani, la nivelul lui 2030-2035. Pe un asemenea interval de timp, componentele necesare se vor regăsi în producția europeană, admițând menținerea umbrelei nucleare americane și evitarea nuclearizării Europei însăși cu propriile sisteme și capacități nucleare.

Unde nu a înțeles Morgan Chase lucrurile: Europa va rămâne actor post-modern și nu stat federal

Pe baza acestei realități post-moderne pe termen scurt și mediu, Europa își va adapta nu atât ambițiile, cât soluțiile la această realitate, păstrându-și armatele naționale aliate – nu constituind o armată europeană, nici măcar prin creșterea Armatei Germane care, potrivit Zeitenwende și a Strategiei de Apărare germane ar trebui să apere întreaga Europă la orizontul lui 2030 – și păstrându-și combinația de producție și soluții proprii, autohtone, naționale, dar completând cu capabilități comune realizate la nivel european, pe dimensiunea noilor tehnologii. Și în materie de a.i., centre de date și capabilități de inovare, Europa va avea propriile instrumente, fără a intra vreodată în competiția dintre SUA și China, plecând la drum mult mai târziu și, ar spune europenii, mai responsabil. Din contra, sistemul de reglementări și prezervarea datelor personale, a identității umane ar putea să fie soluția pentru aberațiile ce ar putea fi create de cei doi competitori din prima linie.

O altă dezbatere interesantă din raport este cea geopolitică. La nivel intern, al Uniunii Europene însăși, este vorba despre un interes crescut al statelor din Flancul Estic de a investi, fiind imediate și vizibile transformările pentru Polonia, Finlanda, Suedia, Statele Baltice sau chiar România, inclusiv cu construirea bazei de producție americană, israeliană și coreeană, alături de cele naționale, pe teren, în aceste țări, dar și prin interesul manifestat de cele comune – vezi proiectul german de rachetă balistică europeană care lovește în adâncime. Statele situate mai în Vestul Europei au un simț al presiunii mult mai redus – până când au descoperit, am spune noi, că sunt amenințate tot de Rusia și în flancul Sudic, inclusiv în fostele colonii franceze sau germane și italiene din Africa, în Gibraltar sau în apele de intrare în Oceanul Atlantic, altădată considerate complet sub control.

Germania este trecută la mijloc, prin responsabilitate și nivel de ambiție, capacitate economică și industrială și tehnologică, dar fiind, am spune noi din nou, cea mai expusă atacurilor hibride în diferite spectre de acțiune de către Rusia din iulie anul acesta, mai mult chiar decât statele din Flancul Estic al UE și NATO. Departe de a fi statul capabil să asigure singur apărarea Europei, fie și în 2035, nu în 2030, cum era anunțat nivelul de ambiție inițial, din documente, după 2022, Germania rămâne un actor major relevant în concertul european de putere, în varianta brațului de apărare și securitate, numit geopolitic, al Uniunii Europene.

Desigur, discuțiile rămân privind modul în care vecinii Germaniei, cu precădere Franța și Polonia vor percepe o Germanie înarmată cu 3,5% plus 1,5% din PIB-ul său și dacă nu se vor simți ambele amenințate, ca și restul Europei. Însă azi preocuparea principală - în condițiile eliminării perspectivei AfD de a veni la guvernare în Germania, prin cordonul sanitar introdus - este Rusia lui Putin și ambițiile sale, în timp ce Germania însăși poate alege singură formule de reasigurare și îngrădire de putere, inclusiv prin relocare în alte state europene a unor capabilități de producție și componente ale lanțului pentru a completa garanțiile către proprii aliați.

Cât despre relevanța globală, Rusia și-a creat un actor geopolitic puternic și capabil să o contracareze lejer pe viitor, findu-i impusă, dacă nu se poate prin acord și bună credință, realitatea actuală, a lipsei de dependență de Rusia a Europei, absenței pârghiilor politice, unui schimb major de capabilitate geopolitică între Rusia și Europa cu asimetria majoră în defavoarea Rusiei și o forță stabilizatoare majoră, bazată pe postura morală proprie, capabilă să contracareze peste 10 ani întregul eșafodaj al industriei de război a lui Putin împreună cu Ucraina devenită membru. În relația cu Statele Unite, creșterea capabilității geopolitice vine cu alt nivel de ambiție de care Washingtonul va trebui să țină cont, dacă nu schimbă asimetria, se mișcă, în viitor, spre europeni. China ar putea vedea tot mai mult o Europă puternică drept actor cu care negocierea e mai importantă decât orice constrângere sau confruntare, de asemenea. Cu toate regulile pe care relația europeană le impune partenerilor săi, la nivel global.

Rămâne Marea Dilemă a acțiunii viitorilor 5-10 ani până la atingerea nivelului necesar de capabilitate geopolitică al Europei: cum va proceda dacă va exista un atac, sau un acord de tip mezalianță americano-rus, eventual cu participare chineză, pe seama sa. Cum va reuși să se organizeze și să riposteze unei tendințe de revenire a sferelor de influență care să distrugă Europa, cel puțin fragmentând-o. Și, mai ales cum va putea contracara acțiunea de fragmentare venită de la forțele interne, pretins suveraniste, care vor bloca, firește, orice ambiție de federalizare europeană, dar nu vor putea opri menținerea coalizării și convergenței europene pe terțe direcții, dacă Europa evită accesul la guvernare al forțelor centripete, cu influențe și de inspirație rusă sau din terțe zone.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md