Recenta întâlnire din Coreea de Sud între Donald Trump și Xi Jinping, subliniază exact această realitate: Rusia nu mai e parte a marilor dezbateri și discuții globale, ba chiar se discută Ucraina (și Rusia) fără ca ea să aibă măcar un loc la masă. Pe baza dependenței excesive de China, Putin se poate aștepta la solicitări imperative de a închide conflictul, dacă SUA și China ajung la o concluzie, cu avantaje reciproce inclusiv pe seama Rusiei. De aceea, pentru a reintra în joc, Rusia recurge la retorica nucleară, exerciții nucleare și acuzații la adresa SUA, doar-doar e un domeniu în care cuvântul său să mai conteze și, pe această bază, să revină fie rechemată în locul unde se decid marile teme ale lumii.
De la două Superputeri, la două mari puteri, și nici una nu e Rusia
Lumea s-a schimbat mult iar principala schimbare este dispariția lumii bipolare odată cu prăbușirea Uniunii Sovietice, în 1991, după Războiul Rece. Și nici succesoarea la tratate, Rusia, nu a reușit să țină ritmul: PIB-ul său a scăzut sub Spania, iar cu războiul de agresiune împotriva Ucrainei, Putin și-a distrus propria țară, coborând și mai jos în criteriile capacității geopolitice. În schimb s-a ridicat China, la un nivel de 70% din economia SUA, de două ori mai mult, procentual, decât a avut vreodată Uniunea Sovietică. Și cum puterea în valoare absolută a scăzut, avem azi două Mari Puteri, și nici una nu mai e Rusia.
Rusia nu mai intră în peisaj. A devenit tot mai mică, marginală, cu hidrocarburile tot mai puțin utilizabile în contextul încălzirii globale și a decarbonizării, în timp ce economia sa a rămas dependentă în priporție de 50% de producția de petrol și gaze. Urmează în eonomia sa produsele agricole și armamentele, deci vechea generație netehnologizată, și ambele domenii cu contribuții alterate de lipsa forței de muncă – trimisă pe front – și de nevoile proprii ale războiului, în cazul armamentelor. Iar pozițiile intransigente ale septuagenarilor din gruparea lui Putin, care nu pricep unde se află și nu separă propria propaganda de realitate, fac ca perspectivele încheierii războiului păstrând măcar ceea ce au ocupat să scadă dramatic. Desigur, nu întâmplător Serghei Lavrov, ministrul de Externe de peste 20 de ani al lui Putin, pare să-l urmeze pe Dmitri Kozak, adjunct al Administrației Peezidențiale ruse, contestatarul războiului, la o pensie în izolare.
Pentru că Marco Rubio nu a acceptat, nici nu a apreciat intransigența și pozițiile maximaliste ale Rusiei, prezentate într-un memorandul și o discuție telefonică tensionată de către Lavrov, motiv pentru care întâlnirea Putin-Trump de la Budapesta a fost anulată. Iar pierderea prim planului scenei publice prin summitul Putin-Trump a venit și cu sancțiunile la adresa Lukoil și Rosneft, care reprezintă 50% din exporturile Rusiei. Rezultatul a fost de netăgăduit: un eșec total, un calcul prost, o marginalizare cu costuri majore pentru Rusia lui Putin. Și asta atunci când “partenerul fără limite”, China, a ales și ea o formulă de negociere directă cu SUA în Coreea de Sud, marcată de suspendarea confruntării economice și amânarea cu un an a războiului dintre cele mai mari economii ale lumii, cu mici elemente de compromis. Deci cei doi mari negociază, Rusia nu e prezentă și află, la distanță de câteva zile, că s-a aflat și ea în meniu, obiect și nu subiect al pertractărilor celor dou[ mari puteri ale lumii.
Absența Rusiei lui Putin de la Marele Târg
Astfel, o eventuală îmbunătățire a relațiilor sino-americane riscă să însemne pentru Rusia un dezastru, odată ce prețul ar putea fi chiar presiunea Chinei de a încheia războiul. De a înceta focul. De a ieși din confruntări și a-și diminua drastic nivelul de ambiție în confruntarea cu Ucraina. Dependența Kremlinului de China poate să-și dovedească primele efecte secundare majore, critice, care să schimbe aspirațiile Rusiei. Izolarea Rusiei, oboseala războiului, costurile, economia stresată, inflația, rubla în tangaj, toate pot crea efecte majore acasă, în paralel cu opoziția internă tot mai importantă și mai vizibilă la adresa războiului. Iar sancțiunile americane nu au făcut decât să adauge probleme Kremlinului.
Întâlnirea Trump-Xi de la 30 octombrie și-a revelat secretele la scurt timp. În cele nici două ore de întâlnire, cei doi lideri au avut timp să discute Ucraina, cumpărarea de petrol de la Rusia și nevoia încheierii războiului, totul fără ca Rusia să fie prezentă și fără a fi luate în considerare interesele sale. Din contra, cei doi mari au considerat, în cadrul pertractărilor Marelui Târg, că sacrificarea Rusiei e un preț redus ce poate fi utilizat dacă aduce avantaje ambelor părți. Scăderea nivelului de influență al Rusiei la nivel internațional și dependența de China au făcut din Moscova victima propriilor erori și ambiții, luând act și nu participând la Târgurile Mari, nici măcar în cele care vizează elementele de prim și direct interes ale sale.
Asta pentru că Moscova e complet dependentă de Beijing ca niciodată, după declanșarea războiului și valurile repetate de sancțiuni: de la exporturile de produse energetice, care au screscut de la 28 la peste 50% din 2021 până azi până la ingradinentele și importurile rusești pentru industria de apărare, produse electronice, mașini, sisteme de comunicații, sisteme de comunicație și bunuri de consum . Mai mult, respectarea solicitărilor SUA privind tăierea achizițiilor de petrol din partea Chinei și Indiei o poate pune în dificultate și o poate lăsa și fără finanțarea mașinii de război, determinând un final al capacității de a impune soluția de a pace în Ucraina în termenii și condițiile Rusiei, Ar fi varianta cea mai rea cu care s-ar putea confrunta Putin.
Toate acestea subminează imaginea Kremlinului despre sine și nivelul de ambiție de a fi un centru independent de putere, din contra, reflectă schimbarea echilibrului și dependența de partenerul său sensibil superior, China. Chiar dacă nu există date și elemente vizând evantuale acorduri între Washington și Beijing în legătură cu Rusia și comportamentul său în războiul de agresiune din Ucraina, suntem departe de a putea spune pe deplin ce au stabilit părțile exact și care au fost tonurile utilizate în acest efort de presiune spre încetarea focului dorită de Trump. Oricum evoluțiile exclud veștile bune pentru Kremlin și libertatea sa de acțiune independentă în Ucraina.
Recursul la retorică nucleară pentru a reveni în joc
Putin s-a trezit complet izolat și fără argumente, după sancțiunile președintelui Trump, și cu acordul Pentagonului pentru livrarea de rachete Tomahawk către Ucraina, oferindu-i liderului de la Casa Albă instrumente majore de presiune asupra Rusiei. De aici recursul la ultima armă din arsenalul de negocieri de putere al Rusiei – arma nucleară. Astfel, trimisul special al lui Putin, Kirill Dmitriev a fost cel care a amintit, în vizita din 24 octombrie la Washington, despre “armele care pot duce la anihilarea totală a umanității”, pentru ca Putin însuși, trădând descumpănirea, să aibă o succesiune de reuniuni care au salutat racheta Burevestnik cu propulsie nucleară, torpilele nucleare Poseidon sau care au marcat ordonarea efectuării de teste nucleare ca reacție, zice-se, la anunțul lui Trump privind perspectiva reluării testelor nucleare de către Statele Unite.
În reuniunea televizată din 5 noiembrie a Consiliului de Securitate al Rusiei, fără Lavrov prezent, Putin a primit sfatul ministrului Apărării, Andrei Belousov, privind nevoia unui test nuclear complet, în timp ce a cerut public serviciilor sale, Externelor și Apărării să obțină informații despre perspectiva testului nuclear pe care le-ar pregăti Statele Unite – un alt gest ostentativ, de comunicare publică internă și, indirect, cu Washingtonul. Până la această oră, SUA nu a denunțat tratatul de netestare nucleară și a testat doar purtătoarea, racheta purtătoare Minuteman III. Asta pe când Rusia testează din 2019 arme nucleare cu încărcătură nucleară redusă, încălcând ea însăși Tratatul Excluderii Testelor Nucleare Comprehensive.
Recursul la retorica nucleară, apoi la gesturi cu relevanță în acțiunile legate de armele nculeare, urmate de pasarea vinei pentru încălcarea Tratatului de excludere a Testelor Nucleare, nu face decât să sublinieze starea de disperare a lui Putin, ironizată la București de către Secretarul General al NATO, Mark Rutte și la Washington de către Donald Trump. În plus, ignorarea ostentativă a lui Putin și marginalizarea sa în favoarea discuțiilor sino-americane crează nesiguranță vizibilă și-l împing pe Putin către recursul la ultimul argument pe care-l mai deține pentru a reveni în joc.
Dar, cu cât forțează această perspectivă, Putin își expune vulnerabilitatea extremă și pierderea zonei sale de confort care presupunea veto-ul Rusiei asupra tuturor acțiunilor strategice și de Securitate la nivel global, pe baza deținerii fotoliului de membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU și a arsenalului nuclear. Liderul rus descoperă, cu toată neplăcerea, faptul că azi nuclearul nu mai oferă același rol și poziție infailibilă Rusiei nu numai la nivel global, dar nici în afacerile și securitatea europeană, ba chiar azi nici măcar în temele și agenda legate de Ucraina, în fostul spațiul sovietic.
